Reprezentantele parohiei noastre la Concursul de poezie religioasă

Vicariatul Ortodox Ucrainean a organizat online, în premieră, cu binecuvântarea Înalt Preacucernicului Părinte Vicar Nicolae Lauruc, Concursul de poezie religioasă, adresat elevilor din clasele 0-12. În contextul declarării anului 2023 ca „An Comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a hotărât inițierea acestui concurs de poezie cu tematică religioasă. Cultul ortodox este clădit în jurul imnografiei biblice și patristice, întrucât limbajul poetic este cel mai potrivit pentru dialogul omului cu Dumnezeu.

Îi felicităm pe toți elevii care au participat la acest concurs cu propriile lor creații. Unii scriu, probabil, de ceva vreme poezii. Alții acum doar au încercat pentru prima dată această exprimare artistică. Îi îndemnăm pe toți să scrie în continuare. Atât scrierea poeziilor, cât mai ales citirea și înțelegerea lor ne face mai sensibili față de lucrurile esențiale.

Câștigătorii acestei prime ediții a concursului sunt: Proniuc Sofia (clasa a VIII-a) – Locul 1, Bilan Papyana (clasa a VII-a) – Locul II, Danko Mihaela (clasa a XII-a) – Locul III și Anișoreac Anastasia (clasa a IV-a) – Mențiune. Parohia noastră a mai fost reprezentată cu cinste de către surorile Daria și Miruna Dobra. Le felicităm pe toate reprezentantele Bisericii noastre și nădăjduim că vor scie în continuare.

pr. Marius N. Lauruc

Dă-mi viață Doamne

de Proniuc Sofia

Iar îți bat la poartă Doamne

Vreau să mă asculți din nou

Vreau să-ți povestesc de toate

Tu să mă veghezi mereu

Duhul Sfânt mi-e călăuză

Când totu-n jur dispare

Însă când îngeru-mi cântă

Totu-n jur prinde culoare

Am avut de toate-n viață

Lacrimi, zâmbete, speranță..

Însă mereu Tu mi-ai lipsit,

Tu, cel fără de sfârșit

Nu știu unde mă vei duce, Doamne

Însă un lucru a fost cert…

Tu ești lumina care

Luminează pașii mei

VIAȚA LUI IISUS

de Anișoreac Anastasia

Atunci când Domnul S-a născut,

Creștinii s-au dus,

Să-L vadă cu iubire

Pe Împăratul nou venit pe lume.

Când Irod a auzit,

A trimis trei magi să-L vadă,

Magii nu s-au mai intors

Așa c-a vrut să-L omoare pe Hristos.

Când Iisus a crescut mare,

A avut cei doisprezece apostoli,

Dintre care Iuda

L-a trădat.

Au dat treizeci de arginți,

Unui soldat,

Pentru care să-L omoare,

Și el a acceptat.

Domnul a fost batjocorit,

Apoi răstignit.

Lui Iuda i-a părut rău,

Și a regretat păcatul său.

Când Hristos a înviat,

Lumea Lui s-a închinat,

Pentru a vedea minunea,

Că El la înviat.

Domnul lumii i-a arătat,

Că El e cel adevărat,

Adevăratul Mesia,

Care S-a răstignit pentru cei ce n-au crezut.

Când mama Sa a văzut,

S-a minunat și bucurat,

Că al său Fiu

A înviat.

După patruzeci de zile,

El S-a înălțat,

La Tatăl Său,

Cel adevărat.

Și oamenii

Au spus

Hristos S-a înălțat!

Pentru c-a făcut-o cu adevărat.

Rugăciune de seară

de Dobra Daria

Doamne, Doamne, Te rog frumos

Să mă trezești mâine dimineață!

Și cu începutul unei noi zi

Să pot avea pâinea pe masă.

Nici sănătatea să nu lipsească

De la mine din casă!

Iar Tu păcatele să mi le scuzi,

Pentru că fără dorință le-am făcut.

Mulțumesc că mă asculți

Și rugăciunea mi-o primești!

O noapte liniștitoare Te rog să-mi dai,

Energie pentru noua zi să primesc!

Îngerul să mă îndrume,

În următoarea zi ce vine!

Și Tu alături să-mi fii,

În noile călătorii.

În numele Tatălui, Al Fiului și Al Sfântului Duh, AMIN!

Rugăciune de mulțumire

de Dobra Miruna – Ioana

Doamne Iisuse Hristoase, Îți mulțumesc pentru sănătate, pentru mâncarea pe care ne-o dai și pentru familia frumoasă pe care mi-ai dăruit-o!

Te rog, Doamne, să îi ții fericiți și cu suflet curat, sănătoși și voioși pe părinții mei iubiți!

Amin.

Vasile de la Poiana Mărului și Paisie Velicikovschi – stareți ucraineni deveniți sfinți pe meleagurile românești

• 

• 

Pr. Marius N. Lauruc

„Nimeni nu poate venera cu adevărat sau imita ceea ce nu cunoaște. Rememorarea vieții și învățăturii unui sfânt este o condiție esențială și o parte integrantă a venerării și a transmiterii memoriei sale în Biserică sub forma unei predanii vii”[1] (diac. Ioan I. Ică jr.)

Stareții Vasile și Paisie – Itinerar biografic

Născut în Poltava, în 1692, Cuviosul Vasile s-a refugiat în Țările Române (Dălhăuți, Poiana Mărului), alături de alți monahi, din cauza persecuției la care era supus monahismul pe teritoriul Ucrainei. Aici a petrecut până la moartea sa, în anul 1767, la vârsta de 75 de ani. Stabilirea Poltavei ca loc al nașterii sale nu poate fi făcută cu certitudine, deși e cea mai probabilă variantă. Teoriile conform cărora Vasile ar fi fost un văr de-al lui Paisie, ori că ar fi de origine română nu au niciun temei documentar. Înainte de a veni în Țările Române petrecuse câțiva ani în sihăstrii din Munții Moșenski, din zona Kievului.

În partea teritoriului ucrainean aflată sub ocupație poloneză ortodoxia era persecutată de către autoritățile catolice, în timp ce în ținuturile ocupate de către ruși, cât și pe întreg teritoriul Imperiului Rus, ‘Regulamentul Duhovnicesc’ din 1721, al lui Petru cel Mare, urmat de ‘Proclamația monahismului’, din 1724, limitau drastic viața monahală, lichidând schituri și, forțând, astfel, emigrarea monahilor, refugierea lor în alte țări. În Țările Române, aceștia au găsit un climat prielnic.

          În Țărie Române se stabilește inițial la Schitul Valea Șchiopului, ajungând apoi la Dălhăuți, unde va fi hirotonit preot în 1715, devenind mai apoi stareț. Datorită numărului crescând de viețuitori, numește alt stareț, trimite unii monahi la schituri din apropiere iar el, alături de 12 călugări pune bazele schitului Poiana Mărului. Așezat la granița dintre Buzău și Vrancea, pe raza localității Jitia (viață), Schitul Poiana Mărului are o istorie zbuciumată ce se întinde pe perioada a trei secole. În ciuda incendiilor care au distrus baza materială a acestui schit, din prisma intensei vieți spirituale, el va fi cunoscut ca ‘al doilea Athos’. Apogeul vieții spirituale coincide cu perioada în care aici a stărețit Cuviosul Vasile. Schitul era neînchinat, poate pentru că starețul era de origine slavă iar schitul nu deținea terenuri, monahii viețuind destul de sărăcăcios. Nicolae Iorga afirmă chiar, că Vasile ar fi fost unul din ucenicii și urmăritorii Sf. Mitropolit Dimitrie al Rostovului care, la sfârșitul sec. 17 s-au refugiat în Principatele Române.

Cu timpul ajunge să aibă sub conducerea sa duhovnicească 11 schituri, pe care le vizitează periodic, le îndrumă, sau le trimite din scrierile sale, o raritate în tradiția isihastă românească. Acesta e momentul în care îl întâlnește pe tânărul rasofor Platon (viitorul stareț Paisie) la Trăisteni.

          În 1750 ajunge la Muntele Athos, unde îl va tunde în monahism pe Platon/Paisie. Motivul deplasării sale la Athos era documentarea pentru lucrarea „Despre înfrânarea de la mâncăruri”, pentru care a primit binecuvântarea, în 1749, de la Patriarhul Silvestru al Antiohiei, în prezența Domnitorului Constantin Mavrocordat, la București.

          La Poiana Mărului starețul Vasile a înființat un mic scriptorium în care se copiau textele sfinților părinți. Din acest motiv niciun alt schit românesc nu a mai avut o influență atât de mare în sfera culturii duhovnicești ca și Poiana Mărului. Biograful lui Paisie, Tachiaos, îl numește: “cel mai profund cunoscător al literaturii ascetice și mistice bizantine tradusă în limba slavonă până în vremea sa.”[2]

          În 1767 se mută la Domnul, nu înainte de a lăsa un testament duhovnicesc, prin care împarte scrierile păstrate în mănăstire călugărilor de origine română și celor de origine slavă, îndemnându-i ca după moartea sa, cei slavi să se mute la un alt schit iar la Poiana Mărului să rămână doar monahii români.

          Nu putem cunoaște cu exactitate cât de bogată fusese biblioteca schitului în timpul vieții starețului Vasile. În 1867[3] mai existau 543 de volume, în condițiile în care după moartea sa, așa cum a dorit el, biblioteca a fost împărțită în două, iar mai apoi biserica de lemn ctitorită de către starețul Vasile, cu sprijinul domnitorului Constantin Mavrocordat, 1730-1733, a ars, împreună cu majoritatea manuscriselor în timpul războiului ruso-turc (1768-1774).

          În „Viața” Sf. Paisie, publicată la Optina în 1847, editorii îl numesc pe Vasile „povățuitorul, tovarăș de drum și prieten” al lui Paisie.  Este prima dată când sunt tipărite Introducerile starețului Vasile, iar integrarea lor într-un volum despre viața starețului Paisie sugerează continuitatea învățăturilor sale. Aceste „Introduceri” ale starețului Vasile reprezintă o adevărată cheie a Filocaliei, lectura lor fiind recomandată pentru o mai bună înțelegere a mesajului Filocaliei.

          Sf. Ignatie Brianceaninoiv recomanda „Introducerile” starețului Vasile astfel: “Scrierile starețului Vasile pot și trebuie să fie văzute drept cea dintâi carte spre care trebuie neapărat să se  îndrepte  oricine dorește să practice cu succes rugăciunea lui Iisus în timpul nostru. Starețul își numește scrierile introduceri; e genul de lectură care pregătește  calea pentru studiul părinților greci.”[4]

          Sf. Teofan Zăvorâtul le recomandă, la rândul său: “Citești Filocalia? Bine. Nu te lăsa însă descurajat de scrierile lui Ignat și Calist Xanthopol, Grigorie Sinaitul sau Nichifor. Încearcă să vezi dacă n-are cineva ‘Viața starețului Paisie Velicikovski’. Ea cuprinde prefețele alcătuite la unele cărți ale ‘Filocaliei’ de starețul Vasile de la Poiana Mărului. Ele explică locul tehnicilor mecanice în rostirea rugăciunii lui Iisus, și te vor ajuta și pe tine să înțelegi corect totul.”[5]

          Prin „Introducerile” sale, Cuviosul Vasile stârnește interesul pentru redescoperirea și studiul scrierilor isihaste clasice. Pune foarte mare accent pe scrierile sfinților părinți, considerându-le un veritabil îndrumar. În introducerea la Grigorie Sinaitul, de pildă, spune că Scripturile și Sfinții părinți pot compensa lipsa unui îndrumător duhovnicesc: “Dacă nu ne e cu putință să găsim un bătrtân iscusit în cuvânt și faptă după modelul Sfinților Părinți, atunci în singurătate și liniștire  fiecare trebuie să ne luăm sfat duhovnicesc din Învățăturile și povățuirile Sfinților Părinți și pe ei să-i întrebăm despre fiecare lucru și virtute.”[6] Aceeași recomandare, preluată fără îndoială de la starețul Vasile,  o găsim și în „Autobiografia” starețului Paisie, el spunând: „în lipsa unui părinte duhovnicesc, să avem, drept povățuitor pe Dumnezeu și Învățăturile Sfinților Părinți.”[7]

Paisie Velicikovschi s-a născut în 1722, în familia protopopului de Poltava, destinat să slujească la aceeași biserică la care slujiseră bunicul său, tatăl său, iar după moartea prematură a acestuia, fratele său mare, Ioan. Tânjind după o viață monahală retrasă, abandonează studiile de la Academia duhovnicească din Kiev, la vârsta de 17 ani. Peregrinează pe la mai multe mănăstiri din zona Kievului, fiind făcut rasofor, cu numele Platon (1741) la Mănăstirea Medvedovski, închisă mai apoi, de autoritățile poloneze, pentru refuzul de a accepta uniația. Pleacă, împereună cu prietenul și colegul său Alexie, spre Moldova, unde un ucenic al lui Vasile, părintele ucrainean Mihail, îl trimite la schitul Dălhăuți. Între 1743-1746 petrece în schiturile din zona Buzăului, iar la Trăisteni îl întâlnește personal pe Vasile, însă refuză invitația acestuia de a merge la Poiana Mărului, știind că dorea să îl hirotonească, ceea ce Platon/Paisie refuză, neavând vârsta canonică. Este impresionat de Vasile, căruia îi face o frumoasă caracterizare în „Autobiografie”: „fără egal în Scripturi, Părinți și canoane.”[8]. Datorită faptului că a refuzat să se alăture comunității monahale de la Poiana Mărului, Paisie este considerat ucenic indirect al starețului  Vasile[9]. Însă absența sa din mijlocul viețuitorilor de la Poiana Mărului nu l-a împiedicat cu nimic să preia și să îmbogățească moștenirea Cuviosului Vasile.

          În 1746 pleacă la Athos, unde va rămâne 17 ani. În 1750 e vizitat de starețul Vasile, care venise să se documenteze despre interdicția monahilor de a consuma carne și îl tunde în monahism, cu numele Paisie. În 1758 e hirotonit preot. Treptat i se alătură ucenici români și slavi, iar datorită numărului crescând de monahi de pe lângă el, se întoarce în Țările Române, inițial la Dragomirna. În 1765 e vizitat de fostul coleg de școală și prieten Alexie, care îl îmbracă în schimba mare, înainte de a se stabili la Poiana Mărului. În 1775 comunitatea paisiană se mută la Secu, iar în 1779 la Neamț. Până la sfârșitul vieții starețului Paisie (1794), Neamț devine un important centru duhovnicesc și de cultură teologică.

          Foarte important de reținut din biografia Sf. Paisie este faptul că el niciodată nu s-a rușinat de originea lui ucraineană. În scrisoarea alături de care înainta Mitropolitului Gavriil Calimachi „Așezământul” de la Dragomirna (1763), Paisie numește Rusia Mică (Ucraina) „patria mea.”[10] Iar în „Autobiografia” sa ține să descrie și primii săi ani de viață în „preaslăvitul oraș malorusian (ucrainean) Poltava.”[11] Chiar motivul pentru care își scrie „Autobiografia”, cocentrându-se pe anii tinereții, este de a demonstra că nu are origini rusești și nici nu venise ca spion rus în Moldova. Aceasta în special datorită faptului că Moldova se afla sub ocupația Imperiului Rus (1789-1792), rușii aducând chiar un exarh al Moldo-Vlahiei, în persoana lui Ambrozie Serebrenicov, arhiepiscop de Poltava. Acesta îl va ridica pe Sf. Paisie la rangul de arhimandrit, însă starețul ucrainean recunoaște că a fost forțat să accepte acest rang. Poate că forțele de ocupație ruse îl vedeau ca un posibil aliat. Însă Paisie, prin motivația scrierii „Autobiografiei” respinge acest plan. Poate că și această atitudine îl determină pe arhim. Ciprian Zaharia să afirme: „el este un malorosian, adică aparține acelei ramuri a lumii slave care este cea mai apropiată, ca structură sufletească, de firea românilor și cea mai apropiată istoricește de poporul român. Altfel nici nu s-ar explica asimilarea deplină a lui Petru Movilă în mediul kievean și a lui Paisie și paisianismului în cel moldovenesc.”[12] Pe însăși lespedea sa de mormânt stă scris: „Paisie Malorusiianul”.

Isihasmul și Filocalia

          Isihasmul, sau modul de viețuire monastică ce are ca scop liniștirea poate descrie întreaga tradiție monastică ortodoxă. Însă acest termen e folosit în special în legătură cu mișcarea de înnoire duhovnicească pornită de la Athos, în secolele XIII-XIV, prin Grigorie Sinaitul și Grigore Palama, prin folosirea rugăciunii lui Iisus.  A doua mișcare de înnoire duhovnicească, tot centrată pe rugăciunea inimii, are loc în sec. XVIII, prin stareții Vasile, Paisie și Nicodim Aghioritul. Ambele momente au avut „drept expresie tipică valorizarea elementelor duhovnicești legate de universul Filocaliei.”[13]

          Părintele Ioanichie Bălan[14] consideră că teritoriul României a fost mereu prielnic isihasmului, drept dovadă existența unui număr foarte mare, de-a lungul timpului de „vetre de sihăstrie”, centre care au ținut mereu viu focul isihasmului pe aceste meleaguri, în special începând cu secolele X-XI. Atracția pe care modul de viețuire isihast îl are asupra monahilor de pe teritoriul României este demonstrată de numărul mare de sihăstrii / schituri, comparativ cu numărul mănăstirilor. Datorită faptului că mulți monahi căutau să iasă din ritmul alert al muncii fizice impus de terenurile deținute de marile mănăstiri, pentru a se liniști, pentru a se dedica exclusiv rugăciunii, aceștia se stabilesc periodic sau permanent în preajma mănăstirilor. Cu timpul acolo apar chilii și câte o bisericuță, dând astfel naștere sihăstriilor. În secolul XVIII, de exemplu[15] în Moldova erau 83 de schituri și 4 mănăstiri, iar în Țara Româneasacă 93 de schituri și doar 14 mănăstiri.

Atât pentru Vasile de la Poiana Mărului, cât și pentru Paisie de la Neamț, viața isihastă are ca punct central rugăciunea lui Iisus, fiind modalitatea de a respinge gândurile în lupta duhovnicească. Pe starețul Vasile îl caracterizează faptul că nu pune accent pe tehnica psihosomatică impusă în practica rugăciunii inimii de către tradiția atonită în secolele XIII-XIV. Mai mult, el sfătuiește, ca o noutate, ca atenția să rămână „deasupra inimii”. Punerea Rugăciunii lui Iisus în centrul vieții monahale îl determină pe starețul Vasile să traducă și să facă cunoscute scrierile isihaste. Traducerile făcute în română și slavonă sunt de o mare calitate, la fel ca și manuscrisele. Grație acestei activități de traducele, starețul Vasile poate fi considerat primul dascăl al rugăciunii inimii, în Lumea Ortodoxă, în epoca modernă, precedându-i pe Paisie și Nicodim Aghioritul.[16]

Prin Introducerile sale Vasile propune o inițiere treptată în practicarea rugăciunii lui Iisus, susținând universalitatea ei, nu pentru a urmări vreun scop magic, viziuni, dar ca o armă a minții în lupta împotriva păcatelor și patimilor. El respinge astfel, mentalitatea greșită adoptată de unele medii ortodoxe, conform cărora rugăciunea lui Iisus, ca și Împărtășania ar trebui neglijate din cauza nevredniciei. El respinge astfel, indirect, condiția esențială, în unele medii monahale, ca această rugăciune să fie rostită doar de către cei care s-au despătimit. În schimb, starețul Vasile recomandă pocăință și atenția minții ca indispensabile pentru practicarea rugăciunii inimii.

În introducerea la cartea Sf. Grigorie Sinaitul, starețul Vasile afirmă că rugăciunea lui Iisus este pentru toți, călugări și mireni, fiind un mijloc de a ne curăța mintea.[17] Spre deosebire de acesta, Cuviosul Paisie a avut convingerea că scrierile filocalice erau destinate doar monahilor, temându-se ca mirenii neexperimentați să le ia în derâdere. E necesar ca acestea să fie citite cu smerenie și sub îndrumarea unui duhovnic, pentru că doar așa rugăciunea lui Iisus poate aduce un folos.[18]

Efortul starețului Vasile a fost desăvârșit de către Paisie de la Neamț, prin tipărirea Filocaliei slavone. Filocalia greacă a apărut la Veneția, în 1782, cea slavonă, la Sankt Petersburg, în 1793. În 1791, mitropolitul Sankt Petersburgului, Gavriil Petrov, prieten al starețului Paisie, ia inițiativa publicării Filocaliei slavone „Dobrotoliubie” și cere insistent manuscrisele lui Paisie. Acestea includeau și „Introducerile” Starețului Vasile (Introducerile la Sf. Grigorie Sinaiul, Isihie Ierusalimiteanul, Filotei Sinaiul, Cuvântul și Adaosul la Cartea Cuviosului Nil Sorski), însă nu ajung să fie incluse în forma tipărită.

          Tipărirea Filocaliei în greacă și, după 11 ani, în slavonă, a avut o influență inegală în mediile ortodoxe respective : „dacă prin Macarie și Nicodim grecii au avut cartea Filocaliei, dar nu și o mișcare filocalică, în schimb românii, prin Paisie și ucenicii săi români o școală și o mișcare filocalică, dar fără cartea Filocaliei, ceea ce a făcut să nu se poată vorbi despre un impact real al acestora în viața popoarelor grec și român în cursul secolului XIX.”[19]

          Legătura dintre stareții Vasile și Paisie referitor la Rugăciunea inimii constă în faptul că Paisie reproduce argumentele starețului Vasile referitoare la rugăciunea inimii și o introduce în viața comunitară a marilor mănăstiri moldovene. Însă, spre deosebire de predecesor său, Paisie recomandă tehnica psihosomatică atonită în rostirea rugăciunii lui Iisus. Tradiția isihastă ulterioară pare să fi adoptat sfaturile starețului Vasile, atât în spiritualitatea românească (continuată, în special prin starețul Gheorghe de la Cernica, ucenic al lui Paisie) cât și în cea slavă (în special prin Ignatie Brianceaninov și Teofan Zăvorâtul).

Paisianimsul dispare din Țările Române, odată cu încetarea activității schitului de la Poiana Mărului și destrămarea comunității paisiene de la Neamț și Secu, după moartea lui Paisie, datorită neînțelegerilor dintre monahii de diverse etnii. De la Neamț, călugării slavi au plect spre spre Mănăstirea Noul Neamț, Prodromu, Tabor și Optina.

Stareții Vasile și Paisie – contestați

        Ieșind în evidență prin activitatea lor duhovnicească, prin scrierile și traducerile la care lucrau necontenit, era inevitabil ca, la un moment dat, stareții Vasile și Paisie să nu fie contestați.

Prima acuzație care îi este adusă starețului Vasile, e că ar fi introdus inovații în viața monahală, prin rugăciunea inimii. Însă acesta scrie[20] că lipsa rugăciunii inimii din viața monahală nu este altceva decât o anomalie.

          În 1749 e interogat la București de către Patriarhii Antiohiei, Alexandriei și Ierusalimului, referitor la învățăturile sale. Pentru aceasta fusese invitat în capitala țării Românești de către domnitorul Constantin Mavrocordat, semn că avea mulți contestatari. Însă cei trei patriarhi au dat mărturie, după discuțiile purtate cu starețul ucrainean, despre corectitudinea învățăturilor sale.

          Paisie a fost contestat, la un moment dat, de monahul Teopempt de la Poiana Voronei, care susținea că învățăturile lui Paisie despre rugăciunea lui Iisus sunt invenții francmasonice, inovații introduse în învățătura ortodoxă. Paisie sugerează consultarea „Scării”, pentru că acolo apar pomenite numele sfinților părinți care au scris despre rugăciunea inimii, iar ‘Scara’ e o scriere tipărită mereu cu binecuvântarea Bisericii.

          În vremurile noastre, importanța starețului Paisie a fost contestată chiar de către reprezentantul de seamă al teologiei românești, părintele Dumitru Stăniloae.

În timpul regimului Groza-Dej paisianismul a fost exploatat propagandistic ca exemplu de colaborare ruso-română. Dorind să răspundă acestei propagande, pr. Stăniloae minimalizează rolul lui Vasile și Paisie în istoria monahismului românesc. Tot în această perioadă circulau teorii, în mediile teologice ruse, conform cărora abia odată cu Paisie a apărut adevăratul monahism pe teritoriul României. Acestea ar fi motivele principale pentru care părintele Stăniloae manifesta reticență față de starețul Paisie. Tocmai de aceea el consideră paisianismul un curent slav contemplativ, individualist, căruia îi opune cernicanismul, ale cărui baze le pune starețul Gheorghe, ucenic al lui Paisie timp de 24 de ani. Motivează aceasta spunând că acesta din urmă ar fi părăsit tocmai din această cauză Neamțul. Motivul real al plecării sale este, în realitate, dorința de a se retrage la Muntele Athos, comunitatea paisiană de la Neamț fiind, prea numeroasă pentru el.

          Mai apoi, părintele Stăniloae, consideră prea permisive indicațiile celor doi stareți ucraineni referitor la practica rugăciunii inimii, bazându-se pe informații greșite referitoare la desconsiderarea rugăciunii comune a comunităților monahale. El îl acuză, astfel[21] pe starețul Paisie că ar fi considerat mai importantă rostirera rugăciunii inimii decât rugăciunile citite sau cântate în biserică de către toată obștea, nesocotind astfel disciplina care ar trebui să caracterizeze o comunitate monahală. Însă, părintele Stăniloae ignoră, cu sau fără intenție, tocmai regulile trasate de către stareț comunităților de la Dragomirna (1763) sau Secu (1778), așa-numitele „Așezăminte”. În „Așezământul” de la Dragomirna[22] starețul Paisie menționează explicit importanța săvârșirii Pravilei (slujbele zilnice din biserică) cu prezența obligatorie a întregii comunități, în frunte cu egumenul. Așezământul pune accent, chiar de la început pe viața comunitară și pe împărțirea sarcinilor și îndatoririlor în mănăstire. În ceea ce privește rugăciunea inimii, aceasta trebuie să fie “săvârșită iscusit și cu mintea în inimă” de către frați în chilii.

          Poate că datorită autorității de care se bucura părintele Stăniloae, reticența sa față de învățăturile stareților Vasile de la Poiana Mărului și Paisie de la Neamț a descurajat percepția reală a importanței celor doi stareți ucraineni pentru teologia românească.

          Preluând această reticență a părintelui Stăniloae, și mitropolitul Antonie Plămădeală, în „Dascăli de cuget și simțire românească” (1981) descrie paisianismul ca un experiment necaracteristic și trecător în istoria monahismului românesc, punând accentul pe o contemplare individualistă, iar nu pe ascultare, smerenie și slujire.[23]

          Însă o simplă cercetare a „Așezămintelor” paisiene demonstrează contrariul, arătând că reticența față de Paisie și paisianism nu se bazează pe temeiuri reale.

Concluzii

          „Introducerile” lui Vasile s-au bucurat de o popularitate imensă în mănăstirile românești, demonstrând că tradiția isihastă românească a păstrat  învățăturile lui Vasile și Paisie.

          Legătura dintre stareții ucraineni Vasile și Paisie este atât de strânsă pentru că, în esență, eforturile lor se îndreptau în aceeași direcție, cu foarte mici deosebiri : „Paisie de la Dragomirna și Neamț a încercat să generalizeze și transpună în viața marilor mănăstiri cu viață de obște ceea ce Vasile recomanda și realiza în micile schituri de la cotitura Carpaților.”[24]

          Odată la câteva veacuri, în Lumea Ortodoxă apare câte un teolog care, profitând de toate circumstanțele prielnice, reușește să realizeze o adevărată sinteză teologică ce dă un adevărat imbold și vieții spirituale. De aceea părintele arhim. Ciprian Zaharia considera că „Paisie a fost omul providențial care a creat sinteza tuturor elementelor ce pluteau în aer și a tuturor posibilităților ce puteau fi folosite de un om cu darul deopotrivă al lucrurilor dumnezeiești și al celor practice, imediate, pământești. Ceea ce a realizat Paisie a fost sinteza între tradiția movileană a Ucrainei sale natale, între tradiția rusească, de la NiL Sorski până la Vasile de la Poiana Mărului, între tradiția românească și între marea tradiție atonită. Toate acestea pe temelia de granit a Sfintei și marii Predanii Ortodoxe, cuprinsă în tezaurul cugetării patriotice și a marilor scriitori bizantini din epoca post-patristică.”[25]

          Influența Starețului Paisie a fost atât de mare și atât de întinsă, încât Nichifor Crainic scria că secolul al XVIII-lea reprezintă „veacul de aur al Ortodoxiei românești”[26],  iar faima lui a trecut dincolo de mediile monahale și teologice. În romanul său „Frații Karamazov”, Dostoievski scrie : „Se pare că stărețismul ar fi renăscut la sfârșitul veacului trecut datorită unui vestit anahoret, Paisie Velicikovski, și ucenicilor acestuia.”[27]

Bibliografie

„La dottrina spirituale dello Starets Paisij. Eadiografia di una comunita”, în N. Kauchtschischwili, A.-A.I.N. Tachiaos e AA.VV., „Paisij, lo starec”, Comunita di Bose 1997, ed. Qiqajon

„Paisie de la Neamț. Autobiografia și viețile unui stareț, urmate de așezăminte și alte texte”, Editura Deisis, Sibiu, 2015

„Sfinții stareți Gheorghe și Calinic de la Cernica. Viețile, povățuirile, testamentele”, Editura Deisis, Sibiu, 2018

„Vasile de la Poiana Mărului. Introduceri în rugăciunea lui Iisus și isihasm”, Editura Deisis, Sibiu, 2009

Шумило, Сергій Вікторович – «Розвиток українсько-афонських духовно-культурних зв’яхків у XVII – першій третині XIX ст.», Київ, 2021

---

[1]„Vasile de la Poiana Mărului. Introduceri în rugăciunea lui Iisus și isihasm”, Editura Deisis, Sibiu, 2009, p. 50

[2] Ibidem p. 246

[3] Ibidem p. 278

[4] Ibidem p. 21

[5] Ibidem

[6] Ibidem p. 100

[7] „Paisie de la Neamț. Autobiografia și viețile unui stareț, urmate de așezăminte și alte texte”, Editura Deisis, Sibiu, 2015, p. 24

[8] „Vasile de la Poiana Mărului…”, p. 18

[9] Ibidem p. 19

[10] „Sfinții stareți Gheorghe și Calinic de la Cernica. Viețile, povățuirile, testamentele”, Editura Deisis, Sibiu, 2018, p. 41

[11] „Autobiografia…” p. 107

[12] „Sfinții Stareți Gheorghe și Calinic…” p. 319

[13] „Vasile de la Poiana Mărului…” p. 301

[14] Ibidem p. 302

[15] Ibidem p. 313

[16] Ibidem p. 281

[17] Ibidem p. 97

[18] Ibidem p. 14

[19] Ibidem

[20] Ibidem p. 113

[21] „Sfinții Stareți Gheorghe și Calinic…” p. 284

[22] Ibidem p. 48

[23] „Vasile de la Poiana Mărului…” p. 26

[24] Ibidem p. 47

[25] „Sfinții Stareți Gheorghe și Calinic…” p. 310

[26] Ibidem p. 18

[27] Ibidem p. 31

Василій Поянамерулський та Паїсій Величковський – українські ігумени, які стали святими на румунських землях

• 

• 

«Ніхто не може по-справжньому поклонятися або наслідувати те, чого він не знає. Пам’ять про життя та науку святого є неодмінною умовою та невід’ємною частиною вшанування та передання його пам’яті в Церкві у формі живої традиції.» (диякон Іоан І. Іка молодший) [i]

Ігумени Василій і Паїсій – короткі біографічні дані

Народжений у Полтаві в 1692 році, преподобний Василій разом з іншими монахами знайшов притулок у румунських землях (Делгауці, Пояна Мерулуй) через гоніння, яким зазнавало монашество на території України. Тут він прожив до своєї смерті, у 1767 році, у віці 75 років. Встановити Полтаву як місце його народження не можна з упевненістю, хоча це найбільш вірогідний варіант. Теорії, згідно з якими Василій був двоюрідним братом Паїсія, або що він був румунського походження, не мають документальної основи. Перед приїздом на румунські землі він кілька років провів у скитах Мошенських гір, що в недалеко Києва.

На тій частині української території, що перебувала під польською окупацією, Православ’я зазнавало утисків з боку католицької влади, а на землях, окупованих росіянами, як і на всій території Російської Імперії, «Духовний регламент» 1721 р. Петра Великого, а потім «Проголошення чернецтва» з 1724 р. різко обмежив чернече життя, ліквідував скити і, таким чином, примушував до еміграції монахів, шукати притулку в інших країнах. У румунських принципатах вони знайшли сприятливий клімат.

У румунських принципатах він спочатку оселився в скиті Валя Шкіопулуй, потім прибув до Далгауці, де був рукоположений в сан священика в 1715 році, а згодом став старцем. Зростаючи кількість жителів, він призначає іншого настоятеля, посилає деяких монахів до сусідніх скитів і разом із 12-ми монахами закладає основи скиту Пояна Мерулуй. Розташований на кордоні між повітами Бузеу та Вранча, в радіусі міста Джітія (Життя?), скит Пояна Мерулуй має бурхливу історію, яка охоплює три століття. Незважаючи на пожежі, які знищили матеріальну базу цього скиту, з точки зору інтенсивного духовного життя, він буде відомий як «другий Афон». Вершина духовного життя збігається з періодом проживання тут преподобного старця Василія. Скит був ставропігійним, можливо тому, що настоятель був слов’янського походження, а скит не мав землі, ченці жили досить бідно. Ніколає Йорга навіть стверджує, що Василій був одним із учнів і послідовників святого митрополита Димитрія Ростовського, які наприкінці  17 ст. знайшли притулок у румунських принципатах.

Згодом під його духовним керуванням було 11 скитів, які він періодично відвідує, направляє або надсилає до них духовних писань, що є рідкістю в румунській ісихастській традиції. Це момент, коли він зустрічає в Трайстені молодого расофора Платона (майбутнього ігумена Паїсія).

У 1750 році він прибуває на Гору Афон, де постриже в чернецтво Платона / Паїсія. Причиною його переїзду на Афон стала документація для праці «Про стриманість від їжі», на яку він отримав благословення в 1749 році від патріарха Антіохійського Сільвестра в присутності Правителя Костянтина Маврокордата в Бухаресті.

У Пояна Мерулуй старець Василе створив невеликий скрипторій, де переписували тексти святих отців. З цієї причини жоден інший румунський скит не мав такого великого впливу в сфері духовної культури, як Пояна Мерулуй. Біограф Паїсія, Тахіаос називає його: «найглибшим знавцем візантійської аскетичної та містичної літератури, перекладеної на слов’янську мову до його часу»[ii].

У 1767 році він спочив у Господі, залишивши духовний заповіт, в якому він ділиться писаннями, що зберігаються в монастирі, монахам румунського та слов’янського походження, закликаючи їх, щоб після його смерті слов’яни переселилися до іншого скиту, а в Пояна Мерулуй повинні залишитися тільки румунські ченці.

Не можемо точно знати, наскільки багата була бібліотека скиту за життя ігумена Василія. У 1867[iii] році було ще 543 томи, враховуючи, що після його смерті, за його бажанням, бібліотека була розділена на дві частини, а потім дерев’яна церква, заснована ігуменом Василієм, за підтримки правителя Костянтина Маврокордата, 1730-1733 рр., спалена, разом з більшістю рукописів — під час російсько-турецької війни (1768—1774).

У «Житії» преподобного Паїсія, виданому в Оптині в 1847 році, редактори називають Василія «мандрівником, товаришем і другом» Паїсія. Це момент коли Вступи ігумена Василія друкуються вперше, і їх об’єднання в томі про життя ігумена Паїсія свідчить про спадкоємність його вчення. Ці Вступи ігумена Василія є справжнім ключем до Філокалії; їхнє читання рекомендовано для кращого розуміння Філокалії.

Св. Ігнатій Брянчанінов рекомендує Вступи ігумена Василія так: «Писання ігумена Василія можна і потрібно розглядати як першу книгу, до якої повинен звернутися кожен, хто бажає успішно практикувати Ісусову молитву в наш час. Старець називає свої писання вступи; це вид читання, який готує шлях для вивчення грецьких отців»[iv].

Св. Теофан Затворник, у свою чергу, рекомендує їх: «Ви читаєте Філокалію? Добре. Однак нехай вас не знеохочують твори Ігнатія та Калліста Ксантопола, Григорія Синайського чи Никифора. Подивіться, чи є у когось «Житіє ігумена Паїсія Величковського». Воно містить передмови, складені старцем Василієм Поянамерулський до деяких книг «Філокалій». Вони пояснюють місце механічних прийомів у проголошенні Ісусової молитви і допоможуть вам також вивчити її як слід»[v].

Своїми «Введеннями» преподобний Василій пробуджує інтерес до повторного відкриття та вивчення класичних ісихастських писань. Велику увагу приділяє писанням святих отців, вважаючи їх справжнім керівництвом. У вступі до Григорія Синайського, наприклад, він говорить, що Святе Письмо і Святі Отці можуть компенсувати відсутність духовного наставника: «Якщо не можливо нам знайти старця, вмілого в слові і ділі, згідно святих отців, то в самоті й тиші кожен мусить взяти духовну пораду з Вчення і повчань святих отців і питати їх про всяку річ і чесноту»[vi]. Ця ж рекомендація, безсумнівно взята від ігумена Василія, міститься і в «Автобіографії» ігумена Паїсія, де він говорить: «за відсутності духовного батька, нехай буде нам керівний Бог і вчення святих отців»[vii].

Паїсій Величковський народився в 1722 році в сім’ї благочинного Полтавського, а його доля здавалась що буде служити в тій самій церкві, де служили його дідусь, батько, а після його передчасної смерті старший брат Іоанн. Прагнучи до усамітненого чернечого життя, він у 17 років покинув Київську Духовну Академію. Мандрувавши в кількох монастирях Київщини, був пострижений розофор з іменем Платон (1741) у Медведівському монастирі, пізніше закритому польською владою за відмову прийняти унію. Він виїжджає разом зі своїм другом і колегом Олексієм до Молдови, де учень Василія, українець, отець Михайло, відправляє його до Делгауцького скиту. Між 1743-1746 роками він проводить час в скитах в околицях Бузеу, а в Трейстень він особисто зустрічає Василія, але відмовляється від його запрошення поїхати до Пояна Мерулуй, знаючи, що той хоче його висвятити, на що Платон / Паїсій відмовляється, не маючи канонічний вік. Його вразив Василій, якого він дає гарну характеристику в «Автобіографії»: «не має собі рівних у Святому Письмі, Отцях і канонах»[viii]. Через те, що він відмовився приєднатися до чернечої спільноти в Пояна Мерулуй, Паїсій вважається непрямим учеником ігумена Василія[ix]. Але його відсутність з скиту Пояна Мерулуй не завадила йому взяти на себе та збагатити спадщину Преподобного Василія.

У 1746 році він виїхав на Афон, де прожив 17 років. У 1750 році його відвідав ігумен Василій, який приїхав, щоб документувати заборону ченцям їсти м’ясо, і постриг його в чернецтво з ім’ям Паїсій. У 1758 р. висвячений на священика. Поступово до нього приєдналися румунські та слов’янські ученики, і через зростання кількості монахів поруч з ним, він повернувся на румунські землі, спочатку в Драгомирну. У 1765 році його відвідує його колишній шкільний товариш і друг Олексій, який одягає його у велику схиму, перш ніж оселитися в Пояна Мерулуй. У 1775 році громада учеників Паїсія переїхала до Секу, а в 1779 році до Нямця. До кінця життя ігумена Паїсія (1794) Нямц стає важливим центром духовної та богословської культури.

Дуже важливо згадати з життєпису преподобного Паїсія те, що він ніколи не соромився свого українського походження. У грамоті до «Уложення» Драгомирни (1763) до митрополита Гавриїла Калимахія, Паїсій називає Малу Росію (Україну) «моєю батьківщиною»[x]. І в «Автобіографії» він також описує свої перші роки життя в «прославленому малоруському (українському) місті Полтаві»[xi]. Саме тому він пише свою «Автобіографію», зосереджуючись на роках своєї юності, щоб довести, що він не має російського походження і не приїхав до Молдови як російський шпигун. Головним чином це пов’язано з тим, що Молдова була під окупацією Російської імперії (1789-1792), росіяни навіть привели як екзарха Молдо-Валахії Амврозія Серебреникова, архієпископа Полтавського. Він возведе святого Паїсія в сан архімандрита, але український ігумен зізнається, що був змушений прийняти цей сан. Можливо, російські окупаційні війська бачили в ньому можливого союзника. Але Паїсій, через мотивацію написання «Автобіографії» відкидає цей план. Можливо, таке ставлення визначає і архим. Ципріана Загарія стверджувати: «він малоросіян, тобто належить до тієї гілки слов’янського світу, яка за структурою душі найближча до душі румунів і історично найближча до румунського народу. Інакше не можна було б пояснити повну асиміляцію Петра Могили в київському середовищі та Паїсія і паїсіанства в молдавському середовищі»[xii]. На самому його надгробку написано: «Паїсій Малорусіанул (Малоросіян)».

Ісихазм і Філокалія

Ісихазмом, або способом чернечого життя, спрямованим на умиротворення, можна охарактеризувати всю православну чернечу традицію. Але цей термін вживається особливо у зв’язку з рухом духовного оновлення, розпочатим на Афоні в XIII-XIV століттях Григорієм Синайським і Григорієм Паламою через використання Ісусової молитви. Другий рух духовної віднови, також зосереджений на молитві серця, відбувається у XVIII-му столітті, через ігуменів Василія, Паїсія та Никодима Агіорита. Обидва моменти мали «як типове вираження валорізацію духовних елементів, пов’язаних із всесвітом Філокалій»[xiii].

Отець Іоанікій Белан[xiv] вважає, що територія Румунії завжди була сприятливою для ісихазму, доказом цього –  існування дуже великої кількості «скитних вогнищ», центрів, які завжди підтримували вогонь ісихазму на цих землях, особливо ще з X-XI століть. Привабливість ісихастського життя для монахів у Румунії демонструє велика кількість скитів порівняно з кількістю монастирів. У зв’язку з тим, що багато монахів прагнули вийти з напруженого ритму фізичної роботи, який нав’язували землі, що належали великим монастирям, заспокоїтися, присвятити себе виключно молитві, вони періодично або постійно осідали навколо монастирів. Згодом тут з’являються келії та невелика церква, що породжує скити. У XVIII столітті, наприклад[xv], у Молдові було 83 скити і 4 монастирі, а в Валахії 93 скити і лише 14 монастирів.

Як для Василія з Пояна Мерулуй, так і для Паїсія з Нямца центральною точкою ісихастського життя є Ісусова молитва, яка є способом відкидання думок у духовній боротьбі. Ігумен Василій характеризується тим, що він не наголошує на психосоматичній техніці, нав’язаній у практиці молитви серця афонською традицією в XIII-XIV ст. Крім того, він радить, як новинку, щоб увага залишалася «над серцем». Поставлення Ісусової молитви в центр монашого життя спонукає ігумена Василія до перекладу та оприлюднення ісихастських писань. Переклади румунською та слов’янською мовами високої якості, як і рукописи. Завдяки цій перекладацькій діяльності, ігумена Василія можна вважати першим учителем молитви серця в Православному світі сучасної епохи, передуючи Паїсію та Никодиму Агіориту[xvi].

Своїми Вступами Василій пропонує поступове введення в практику Ісусової молитви, підтримуючи її універсальність не для досягнення якоїсь магічної мети, видінь, а як зброї розуму в боротьбі з гріхами та пристрастями. Таким чином він відкидає неправильну ментальність, прийняту в деяких православних колах, згідно з якою Ісусовою молитвою, як і Причастям, слід нехтувати через недостойність. Таким чином, він опосередковано відкидає суттєву умову в деяких чернечих середовищах, щоб цю молитву промовляли  лише ті, хто покаявся і очистився від гріхів. Натомість ігумен Василій рекомендує покаяння і увагу розуму як необхідні для здійснення молитви серця.

У Вступі до книги святителя Григорія Синайського ігумен Василій говорить, що Ісусова молитва є для всіх, монахів і мирян, будучи засобом очищення нашого розуму[xvii]. На відміну від нього, преподобний Паїсій був упевнений, що твори Філокалії призначені лише для монахів, побоюючись, щоб недосвідчені миряни не насміхалися над ними. Читати їх необхідно зі смиренням і під керівництвом духовника, бо тільки так Ісусова молитва може принести користь[xviii].

Працю ігумена Василія удосконалив Паїсій з Нямц, надрукувавши «Слов’янську Філокалію». Грецька Філокалія з’явилася у Венеції в 1782 р., слов’янська – в Петербурзі в 1793 р. У 1791 р. петербурзький митрополит Гавриїл Петров, друг ігумена Паїсія, виступив з ініціативою видання слов’янської Філокалії «Добротолюбіє» і наполягав на Паїсієві рукописи. Сюди ж входили «Вступи» ігумена Василія (Вступи до св. Григорія Синайського, Ісихія Єрусалимського, Філотея Синайського, Слово і Додаток до книги преподобного Ніла Сорського), але вони не були включені в друкованому вигляді.

Друкування Філокалії грецькою, а через 11 років слов’янською мовами мало нерівний вплив у відповідних православних колах: «якщо через Макарія та Никодима греки мали книгу Філокалій, але не філокалійський рух, натомість румуни, через Паїсія та учнів його румуни створили школу та філокалійський рух, але без книги Філокалії, що унеможливлювало говорити про їхній реальний вплив на життя грецького та румунського народів протягом 19 століття.»[xix]

Зв’язок між ігуменами Василієм і Паїсієм щодо молитви серця полягає в тому, що Паїсій відтворює аргументи ігумена Василія щодо молитви серця і вводить їх у спільнотне життя великих молдавських монастирів. Але, на відміну від свого попередника, Паїсій рекомендує афонську психосоматичну техніку у промовленню Ісусової молитви. Пізніша ісихастська традиція, здається, перейняла поради старця Василія як у румунській духовності (продовжив, особливо старець Георгій Черніканський, учень Паїсія), так і в слов’янській духовності (особливо Ігнатій Брянчанінов і Теофан Затворник).

Паїсіанство зникає з румунських принципатах із припиненням діяльності скиту в Пояна Мерулуй і розпадом паїсіанської громади з Нямца та Секу після смерті Паїсія через непорозуміння між ченцями різних етнічних груп. Від Нямца, слов’янські ченці відійшли до монастиря Ноул Нямц, Продрому, Табора та Оптини.

Ігумени Василій і Паїсій – заперечувані

Виділяючись своєю духовною діяльністю, творами та перекладами, над якими вони постійно працювали, було неминуче, що колись ігумени Василій і Паїсій не будуть оскаржені.

Перше звинувачення, висунуте проти ігумена Василія, полягає в тому, що він запровадив нововведення в чернече життя через молитву серця. Але він пише[xx], що відсутність молитви серця в чернечому житті є не що інше, як аномалія.

У 1749 році він був допитаний у Бухаресті патріархами Антіохії, Олександрії та Єрусалиму щодо його вчення. Для цього він був запрошений до столиці Валахії правителем Костянтином Маврокордатом, що свідчить про те, що він мав багато противників. Але три патріархи засвідчили, після дискусій з українським настоятелем, про правильність його вчення.

Одного разу монах Теопемпт із Пояна Вороней заперечив Паїсія, який стверджував, що вчення Паїсія про Ісусову молитву є масонським винаходом, нововведенням, введеним у православне вчення. Паїсій пропонує звернутись до «Ліствиці», оскільки там згадуються імена святих отців, які писали про молитву серця, а «Ліствиця» — це писання, яке завжди друкується з благословення Церкви.

У наші часи значення ігумена Паїсія заперечує навіть видатний представник румунського богослов’я отець Думітру Стенілоае.

Під час режиму Гроза-Дежа паїсіанство використовувалося комуністичними пропагандистами як приклад російсько-румунської співпраці. Бажаючи відповісти на цю пропаганду, о. Стенілоае применшує роль Василя і Паїсія в історії румунського чернецтва. Також у цьому періоді, у російських богословських колах, поширювалися теорії, згідно з якими справжнє чернецтво з’явилося в Румунії лише з Паїсієм. Це були головні причини, чому отець Стенілоае виявив стриманість щодо ігумена Паїсія. Саме тому він вважає паїсіанство споглядальним, індивідуалістичним слов’янським рухом, якому протиставляє черніканство (в монастирі Черніка), основи якого заклав ігумен Георге, ученик Паїсія протягом 24 років. Він виправдовує це тим, що останній би покинув Нямц саме через це. Справжньою причиною його від’їзду є, насправді, бажання усамітнитися на Горі Афон, оскільки паїсіанська громада з Нямц була для нього занадто чисельною.

Потім отець Стенілоае вважає вказівки цих двох українських настоятелів щодо практики молитви серця надто дозволеними, заснованими на хибній інформації щодо нехтування спільною молитвою чернечих спільнот. Таким чином[xxi] він звинувачує ігумена Паїсія в тому, що він вважав промовлення молитви серця важливішим за молитви, які читаються або співаються в церкві всією громадою, таким чином нехтуючи дисципліною, яка повинна характеризувати чернечу спільноту. Проте отець Стенілоае ігнорує, свідомо чи ненавмисно, саме правила, складені старцем для громад Драгомирна (1763 р.) або Секу (1778 р.), так звані «Уклади». В «Укладі» з Драгомирни[xxii] ігумен Паїсій прямо зазначає про важливість здійснення Правила (щоденних богослужінь у церкві) з обов’язковою присутністю всієї громади на чолі з ігуменом. Уклад від самого початку наголошує на спільному житті та розподілі завдань і обов’язків у монастирі. Що стосується молитви серця, то її братія по келіях повинна «виконувати вміло і з розумом у серці».

Можливо, завдяки авторитету, яким користувався отець Стенілоае, його несхильність до вчень старців Василя з Пояна Мерулуй та Паїсія з Нямц перешкоджала справжньому сприйняттю важливості двох українських ігуменів для румунського богослов’я.

Беручи до уваги це небажання отця Станілоае, митрополит Антоніє Племедяла в «Учителі румунської думки і почуття» (1981) описує паїсіанство як нехарактерний і тимчасовий експеримент в історії румунського чернецтва, наголошуючи на індивідуалістичному спогляданні, а не на покорі, смиренні та служінні.[xxiii]

Але простий огляд Паїсієвих «Укладів» доводить протилежне, показуючи, що несхильність до Паїсія та паїсіанства не має під собою реальних підстав.

ВИСНОВКИ

«Введення» Василія користувалося величезною популярністю в румунських монастирях, доводячи, що румунська ісихастська традиція зберегла вчення Василія та Паїсія.

Зв’язок між українськими ігуменами Василіем і Паїсієм такий тісний тому, що, по суті, їхні зусилля йшли в одному напрямі, з дуже невеликими відмінностями: «Паїсій із Драгомірни та Нямця намагався узагальнити й перенести в життя великих монастирів те, що Василій рекомендував і досяг у маленьких скитах на межі Карпат»[xxiv].

Раз на кілька століть у православному світі з’являється богослов, який, користуючись усіма сприятливими обставинами, зумів досягти справжнього богословського синтезу, який дає справжній поштовх і духовному життю. Тому отець архим. Кіпріан Загарія вважав, що «Паїсій був провиденціальною людиною, яка створила синтез усіх елементів, що витають у повітрі, і всіх можливостей, які могла використовувати людина з даром як божественних речей, так і практичних, безпосередніх, земних речей. Те, чого досяг Паїсій, — це синтез могилянської традиції його рідної України, російської традиції від Ніла Сорського до Василія Поянамерулського, румунської традиції та великої афонської традиції. Усе це на гранітному фундаменті Святого і великого Православного Передання, що міститься в скарбниці патріотичної думки та великих візантійських письменників після патристичної епохи»[xxv].

Вплив ігумена Паїсія був таким великим і широким, що Ничифор Крайник писав, що XVIII століття є «золотим віком румунського Православ’я»[xxvi], і його слава вийшла за межі чернечих і богословських кіл. У своєму романі «Брати Карамазови» Достоєвський пише: «Здається, старчество відродилося в кінці минулого століття завдяки знаменитому пустельнику Паїсію Величиковському та його учням»[xxvii].

от. Маріус М. Лаурук

Бібліографія

„La dottrina spirituale dello Starets Paisij. Eadiografia di una comunita”, în N. Kauchtschischwili, A.-A.I.N. Tachiaos e AA.VV., „Paisij, lo starec”, Comunita di Bose 1997, ed. Qiqajon

„Paisie de la Neamț. Autobiografia și viețile unui stareț, urmate de așezăminte și alte texte”, Editura Deisis, Sibiu, 2015

„Sfinții stareți Gheorghe și Calinic de la Cernica. Viețile, povățuirile, testamentele”, Editura Deisis, Sibiu, 2018

„Vasile de la Poiana Mărului. Introduceri în rugăciunea lui Iisus și isihasm”, Editura Deisis, Sibiu, 2009

Шумило, Сергій Вікторович – «Розвиток українсько-афонських духовно-культурних зв’яхків у XVII – першій третині XIX ст.», Київ, 2021

---

[i]„Vasile de la Poiana Mărului. Introduceri în rugăciunea lui Iisus și isihasm”, Editura Deisis, Sibiu, 2009, стор. 50

[ii] Ibidem стор. 246

[iii] Ibidem стор. 278

[iv] Ibidem стор. 21

[v] Ibidem

[vi] Ibidem стор. 100

[vii] „Paisie de la Neamț. Autobiografia și viețile unui stareț, urmate de așezăminte și alte texte”, Editura Deisis, Sibiu, 2015, стор. 24

[viii] „Vasile de la Poiana Mărului…”, стор. 18

[ix] Ibidem стор. 19

[x] „Sfinții stareți Gheorghe și Calinic de la Cernica. Viețile, povățuirile, testamentele”, Editura Deisis, Sibiu, 2018, стор. 41

[xi] „Autobiografia…” стор. 107

[xii] „Sfinții Stareți Gheorghe și Calinic…” стор. 319

[xiii] „Vasile de la Poiana Mărului…” стор. 301

[xiv] Ibidem стор. 302

[xv] Ibidem стор. 313

[xvi] Ibidem стор. 281

[xvii] Ibidem стор. 97

[xviii] Ibidem стор. 14

[xix] Ibidem

[xx] Ibidem p. 113

[xxi] „Sfinții Stareți Gheorghe și Calinic…” p. 284

[xxii] Ibidem p. 48

[xxiii] „Vasile de la Poiana Mărului…” p. 26

[xxiv] Ibidem p. 47

[xxv] „Sfinții Stareți Gheorghe și Calinic…” p. 310

[xxvi] Ibidem p. 18

[xxvii] Ibidem p. 31

Pr. Marius N. Lauruc – Gânduri de sărbătoare

Emisiune specială realizată de către TV Sighet, difuzată de praznicul Învierii Domnului.

Programul liturgic pentru Săptămâna Patimilor și prima zi a Praznicului Învierii Domnului

Ajutorul oferit victimelor războiului din Ucraina

La mai bine de 6 luni de la debutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, Vicariatul Ortodox Ucrainean din România continuă campania umanitară de ajutorare a Ucrainei și a refugiaților ucraineni de pe teritoriul României.

Dorim să mulțumim din suflet celor care s-au alăturat campaniei umanitare inițiate de către Vicariat. Valoarea totală a bunurilor (produse alimentare, produse de igienă personală, medicamente și produse medicale, îmbrăcăminte etc.) trimise în Ucraina ori distribuite refugiaților de pe teritoriul României (inclusiv sprijinul financiar acordat refugiaților) depășește 320,000 de euro.

Au fost alături de noi:

1) Instituții ecleziale: Patriarhia Română (prin Federația Filantropia), Protopopiatele Ortodoxe Ucrainene Sighetu Marmației și Lugoj, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sf. Andrei” (Silver Spring SUA), prin bunăvoința pr. Volodymyr Marius Steliac și a d-nei preotese Marta Steliac. Parohia Valcău de Jos (SJ), International Orthodox Christian Charities, Parohia Sfânta Ecaterina (București), Parohia Ortodoxă Română Timișoara Iosefin, Parohia Ortodoxă Română Tarragona (Spania), Protopopiatul Sibiu, Parohia Ortodoxă Ceaușu de Câmpie (Mureș), Parohia Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh” (Windsor ON, Canada).

2) ONG-uri: Kiwanis Maramureș, Kiwanis Covasna, Kiwanis Art Oradea, Kiwanis Austria, Kiwanis Varadinum, Kiwanis Children’s Fund, Kiwanis Key Club Onisifor Ghibu – Oradea, Kiwanis Key Club Horea – Marghita, Club Kiwanis St. Gilles Croix de Vie (Franța). Ajutorul oferit de toate cluburile Kiwanis, din România și străinătate, are o valoare totală de aproximativ 70,000 de euro, Kiwanis fiind astfel, alături de parohiile Vicariatului, susținătorul principal al campaniei umanitare. Rotary Voievodal (Sighetu Marmației), Rotary Club Baia Mare, Moto Aikon (Timișoara), Asociația Femeia Mileniului Trei (Târgu Mureș), Fiduciaire LPG (Luxembourg), Banca pentru alimente (Timișoara), Future for dogs e.V. (Germania), Segunda Familia (Spania), Asociația Sibiu Smart, Corul Alpiniștilor din Dresda (Germania), La Tribu d’en Pere (Spania), Club Era (CS), Fundația Speranța (d-na Francine Durieux)

3) Institutii Publice: diverse școli din Timiș, Memorialul Victimelor Comunismului și a Rezistenței, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Radio România Reșița, UDMR Sighetu Marmației, Centrul Școlar de Educație Incluzivă (Sighet), Primăria Villar de Chinchilla (Spania), Primăria Sighet (prin implicarea d-lui Primar Vasile Moldovan), Primăria Remeți (prin implicarea d-lui Viceprimar Adalbert Roman).

4) Operatori economici: Dafimag (Sighet), SC Icos Trading Srl (Sibiu), Ferreteria Chincilla (Spania), NordPharm (Sighet), Excelent (Sighet)

5) Persoane private din: Maramureș, Timiș, Caraș-Severin, Alba, Sibiu, Austria, D-na Dr. Joana Sureda (Spania), Canada și mulți alții, credincioși ai parohiilor Vicariatului sau prieteni ai ucrainenilor din România, medici și asistente medicale care au oferit asistență refugiaților.

În Ucraina, ajutoarele trimise de către Vicariat au ajuns în Verkhovyna, Ivano Frankivsk, Harkiv, Dnipro, Kiev, Zaporijjea etc.

Zeci de refugiați au fost găzduiți în Mănăstirile Vicariatului ori în alte spații puse la dispoziția lor. Pe lângă asistență spirituală, refugiaților li s-a oferit și sprijin în găsirea de spații de cazare, locuri de muncă, sprijin material atunci când era nevoie, alimente, cursuri de Lb. Română, Lb. Engleză, Informatică (prin bunăvoința profesorilor voluntari și a Asociației pentru Educație și Cultură „Lesia Ucrainka”), au fost sprijiniți material elevii ucraineni înscriși la cursuri la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighet. Preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Ucrainean Sighet au oferit, în punctul de trecere al frontierei Sighetu Marmației – Solotvyno mii de pachete cu alimente și îndrumări refugiaților ucraineni.

Comparativ cu nevoile reale ale Ucrainei în momentul de față ajutorul acordat de către Vicariat poate că nu pare însemnat, însă această campanie reprezintă cea mai mare acțiune caritabilă din istoria Vicariatului.

Le mulțumim preoților (în special celor care au coordonat tot acest efort: părinților protopopi Petru Rahovan și Petru Rosoca și pr. Marius Lauruc) și credincioșilor Vicariatului, cărora li s-au adăugat oameni minunați, din România și străinătate, în desfășurarea acestei campanii umanitare. Le mulțumim, de asemenea voluntarilor Vicariatului, care au sacrificat din timpul lor liber și ne-au ajutat zi și noapte. Le mulțumim în mod special voluntarilor Parohiei Sighet, îndeosebi d-lui consilier parohial Petrețchi Petru, care a asigurat transportul aproape întregului ajutor oferit Ucrainei.

Vom ajuta în continuare, în limita posibilităților. Iar faptul că atâtea instituții, ONG-uri, persoane private sau companii s-au alăturat efortului nostru ne onorează prin încrederea acordată și ne obligă să fim în continuare Instituția reprezentativă a ucrainenilor din România care se bucură de cea mai mare prețuire.

Faptele bune nu reprezintă un motiv de laudă; am făcut public fiecare pas al acestei campanii nu pentru fală, dar pentru ca fiecare din miile de persoane care au contribuit la acest efort să poată vedea cum ajutorul lor contează și ajunge acolo unde e nevoie.

Dumnezeu să răsplătească fiecăruia în parte ajutorul oferit!

Pr. Vicar Nicolae Lauruc

Etapa națională a Concursului Biblic / Національний етап Біблійного Конкурсу

Marți, 30.08.2022, a avut loc la Sighetu Marmației, cu ajutorul lui Dumnezeu, etapa națională a concursului biblic „Tinerii în paginile Sfintei Scripturi / Молодь в сторінках Святого Письма”, organizat în premieră, de către Vicariatul Ortodox Ucrainean din România. Concursul, inițiat de către părintele Vicar Nicolae Lauruc, a debutat cu etapele la nivel de parohie și de protopopiat (noiembrie – decembrie 2021). Etapa națională a fost amânată până la acest moment datorită faptului că Vicariatul a fost profund implicat în ajutorarea victimelor războiului din Ucraina și a refugiaților de pe teritoriul României, efort care a presupus implicarea totală a preoților. La această etapă au participat elevii cel mai bine pregătiți la etapa precedentă, organizată la nivel de protopopiat, la Sighet și la Lugoj. Au participat 25 de elevi din Maramureș și din Banat.

Organizarea concursului nu ar fi fost posibilă fără colaborarea eficientă dintre cele două Protopopiate ale Vicariatului (Sighet și Lugoj). A fost extrem de important efortul comun depus de către preoții și profesorii implicați în acest proiect. Mulțumim: pr. Protopop Petru Rosoca (pentru implicare și susținere), pr. Protopop Petru Rahovan (Președintele Comisie de evaluatori), pr. Marius N. Lauruc (organizator și elaborator al subiectelor), pr. Vasile Ardelean (Crasna), pr. Cristian Popovici (Timișoara), pr. Mihai Sacaloș (Valea Vișeului), ierom. Nicolae Danco (Mănăstirea Pereu), pr. Gheorghe Cinar (Rona de Sus), precum și profesorilor: d-na Veronica Rahovan, d-na Loredana Popovici, d-na Simona Cinar și d-na Margareta Lauruc.

Concursul propriu-zis a avut loc la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko”, prin bunăvoința d-lui director prof. dr. Vasile Cureleac, mereu alături de acțiunile Vicariatului. Concursul a fost deschis în sala festivă a liceului, cu o rugăciune a preoților Vicariatului, în frunte cu păr. Vicar.

După încheierea concursului și corectarea lucrărilor, a urmat premierea participanților la biserica ortodoxă ucraineană „Înălțarea Sfintei Cruci”. Vicariatul a oferit premii consistente în bani, rechizite școlare, din partea Patriarhiei Române și cărți în limba ucraineană oferite de către Frăția Sfântului Andrei din Ujhorod (Ucraina).

A urmat masa festivă, la sediul Vicariatului. Mai apoi toți participanții au vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, instituție care a fost și este alături de Vicariat atât în campania de ajutorare a victimelor războiului din Ucraina cât și cu alte ocazii. Grupul din Banat va mai petrece două zile în Maramureș, vizitând obiectivele turistice importante din zonă. Pentru aceasta îi mulțumim în mod deosebit părintelui protopop Petru Rosoca.

Mulțumim Parohiilor: Sighetu Marmației (pr. Marius N. Lauruc) și Rona de Sus (pr. Gheroghe Cinar) pentru sprijinul acordat în vederea realizării acestui eveniment major din viața Vicariatului.

Efortul comun al tuturor instituțiilor și persoanelor implicate a făcut posibilă desfășurarea acestui eveniment deosebit din istoria Vicariatului Ortodox Ucrainean din România.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Слава Богові за все!

У вівторок, 30.08.2022, з Божою поміччю відбувся  національний етап біблійного конкурсу «Молодь в сторінках Святого Письма», який вперше організував Український Православний Вікаріат в Румунії, в Сігету Мармацієй. Конкурс, започаткований отцем вікарієм Миколаєм Лауруком, з благословінням Блаженнішого Патріарха Даніела,  розпочався з етапами на рівні парафії та деканату (листопад – грудень 2021 р.). Національний етап був відкладений до цього моменту у зв’язку з тим, що вікаріат активно займався допомогою жертвам війни в Україні та біженцям з території Румунії, що вимагало повної участі священиків. У цьому етапі брали участь найкраще підготовлені учні попереднього етапу, організованого на рівні деканату в Сігеті та Лугожі. Взяли участь 25 учнів (від 2-го до 12-го класів) з Марамурешу та Банату.

Організація конкурсу була б неможливою без ефективної співпраці між двома деканатами вікаріату (Сиґет і Лугож). Надзвичайно важливою була спільна робота священиків і вчителів, залучених до цього проекту. Дякуємо: о. протоієрею Петру Росоці (за залучення та підтримку), о. Протоієрей Петру Рахован (голова оцінюючої комісії), о. Василь Арделян (Красна), о. Крістіан Попович (Тімішоара), о. Міхай Сакалош (Вишівська Долина), єром. Миколай Данко (Монастир Переу), о. Георге Чінар (Верхня Рівня), а також викладачам: пані Вероніці Рахован, пані Лоредані Попович, пані Сімоні Чінар і пані Маргареті Лаурук.

Сам конкурс відбувся в Педагогічному Ліцеї імені Тараса Шевченка завдяки доброзичливості директора проф. д-ра Василя Куреляка. Після завершення конкурсу та виправлення робіт відбулося нагородження учасників в УПЦ «Воздвиження Чесного Хреста». Учні отримали значні грошові винагороди, шкільне приладдя від Румунського Патріархату та книги українською мовою, надані Вікторіанським Братством святого Андрія з Ужгорода (Україна).

Далі відбулася святкова трапеза в штабі Вікаріату. Потім усі учасники відвідали Меморіал жертв комунізму та опору, інституцію, яка була і є при Вікаріаті як у кампанії допомоги жертвам війни в Україні, так і в інших випадках.

Дякуємо парафіям: Сігету Мармацієй і Вишня Рівня і отцю протоієрею Петрові Росока за фінансову підтримку, надану для реалізації цієї великої історичної події в житті Вікаріату.

Parohia Ortodoxă Ucraineană Sighet – Українська Православна Парафія СігетdoopSsentr g8m812gthmg0232a fac2u0cg57t:63a4tscucugu8 ihl541  · Нині, в день Празника Успіння Пресвятої Богородиці, наші вірники молились не тільки за перемогу України, але і за жертвами війни. Дай, Боже мир на Україні!2.196Impact – persoane808Interacţiuni–Scor de distribuţiePromovează postarea145Tu şi alţi 14422 comentarii6 distribuiriÎmi placeComenteazăDistribuie

Simpozionul “Sf. Paisie Velicikovschi”

În cadrul Patriarhiei Române anul 2022 este „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. În acest sens, la inițiativa Părintelui Vicar Nicolae Lauruc, cu binecuvântarea P.F. Patriarh Daniel și Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în data de 14 iulie a avut loc, la Mănăstirea Neamț, Simpozionul „Sfântul Paisie Velicikovschi”. Acest simpozion, realizat cu sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România, a marcat un moment istoric pentru Vicariatul Ortodox Ucrainean. Celebrarea tricentenarului Sfântului Paisie Velicikovschi a reprezentat ocazia primei întâlniri a clericilor Vicariatului, la Mănăstirea Neamț fiind prezenți preoții din Banat, Maramureș și București. Această sărbătoare a Vicariatului a început cu citirea Acatistului Sf. Paisie (în lb. ucraineană și lb. română), lângă racla cu moaștele sfântului, fiind continuată cu Sfânta Liturghie, săvârșită în mare parte, în limba ucraineană. Alături de preoții Vicariatului au fost: Arhim. Petroniu Marin, Exarhul Mănăstirilor din zona Neamț, delegatul Î.P.S. Teofan la acest simpozion, Arhim. Vichentie Amariei, starețul Mănăstirii Secu și Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț și gazda acestui eveniment.

În cadrul lucrărilor simpozionului au conferențiat: P.C. Pr. Protopop Petru Rahovan („Sf. Paisie Velicikovschi – inițiatorul, alături de ucenicii săi, al primei traduceri a Filocaliei în limba slavonă”), P.C. Pr. Protopop Petru Rosoca („Învățătura Sfântului Paisie de la Neamț despre rugăciune”), Părintele Protosinghel dr. Ignatie Bocicorec, starețul Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul – Ruscova („Sf. Paisie Velicikovschi – stareț la Dragomirna, Neamț și Secu și întemeietor al mănăstirilor de călugărițe în jurul Muntelui Ceahlău”), P.C. Pr. Petru Popovici, secretarul Protopopiatului Lugoj („Sf. Paisie Velicikovschi, practicant al Rugăciunii lui Iisus, a format mai mulți ucenici cu viață sfântă: Sf. Ierarh Grigore Dascălul, Cuv. Iosif Pustnicul și Cuv. Irinarh Rosetti”), P.C. Pr. Marius N. Lauruc, preot la parohia ort. ucr. Sighetu Marmației („Sf. Paisie Velicikovschi, ucrainean de origine, reprezentant de seamă al isihasmului pe pământul românesc, ucenic al Sf. Vasile de la Poiana Mărului”), P.C. Pr. Cristian Ardelean, paroh la parohia ort. ucr. Soca („Sf. Paisie Velicikovschi – mare lucrător al rugăciunii inimii, ctitor al Mănăstirii Horaița din Moldova, precum și al bisericii de pe Muntele Tabor din Țara Sfântă”), P.C. Pr. dr. Ioan Iurcea, paroh al parohiei ort. ucr. Ruscova, („Sf. Paisie Velicikovschi – înnoitor al vieții duhovnicești din mănăstiri”), P.C. Pr. Gheorghe Cinar, paroh al parohiei ort. ucr. Rona de Sus („Sf. Paisie Velicikovschi – păstrător al rânduielii călugărești atonite (tipicul slujbelor după modelul mănăstirilor din Sfântul Munte”) și P.C. Pr. dr. Nicolae Lauruc, Vicarul Vicariatului Ortodox Ucrainean („Sf. Paisie Velicikovschi – pelerin ucrainean”).

Părintele Arhim. Petroniu a transmis binecuvântările Î.P.S. Teofan pentru acest Simpozion, subliniind importanța imitării prin cinstire a Sf. Paisie. Părintele Arhim. Vichentie a vorbit, la rândul său, despre transpunerea în contemporaneitate a învățăturile Sf. Paisie, în timp ce Părintele Stareț Benedict a subliniat moștenirea vie a paisianismului în Mănăstirea Neamț, invitându-i pe preoții și credincioșii ucraineni din România să revină mereu la moaștele Sf. Paisie. Dl. Alex Mocernac, delegat din partea U.U.R. a transmis mesajul de felicitare și de susținere a d-lui deputat Nicolae Miroslav Petrețchi.

La sfârșit părintele stareț Benedict Sauciuc a înmânat participanților diplomele jubiliare Sf. Paisie Velicikovschi, din încredințarea P.F. Patriarh Daniel. Părintele Vicar a mulțumit, în numele clericilor Vicariatului, părintelui stareț pentru găzduire, precum și tuturor celor implicați în desfășurarea acestui eveniment istoric pentru clericii și credincioșii ortodocși ucraineni din România.

********************************************************

Симпозіум „Святий Паїсій Величковський”

2022-ий рік – призначений Румунським Патріархатом Святим Отцям Гесихастам Симеону Новому Богослову, Григорію Палами і Паїсію з Нямц. Для праврславних українців Румунії цей рік є ювілейним, тому що сповнюються 300 років від народження в Полтаві Святого Паїсія Величковського, святого який ціле своє життя пишався своїм українським походженям.

Таким чином, за ініціативою Отця Вікарія Миколи Лаурука, з благословінням Блаженнішого Патріарха Даниїла і Високопреосвященішого Феофана, Митрополити Молдови і Буковини, 14-го липня, відбувся в Монастирі Нямц Симпозіум «Святий Паїсій Величковський». Цей Симпозіум був організований в партнерстві і коштами Союзу Українців Румунії, який завжди підтримує такі події Українського Правосланого Вікаріату. Цей Симпозіум історичний не тільки тому що відзначив тристаліття народження Святого Паїсія, але і тому що це був перший раз в історії Вікаріату коли всі священослужителі (з Мараморешу, Банату і Бухаресту) зійшлись разом на одну спільну подію.

Це свято почало з читанням, в церкві Монастиря Нямц, біля мощей Святого Паїсія, Акафісту українського святого, на українській і румунській мовах. Після відслужилася Свята Літургія, зараз повністю українською мовою, так що вірники, які заходили до монастирського храму дивувались що чули Літургію мовою святого Паїсія. Поруч священослужителів Вікаріату були: Архим. Петтроній, Єкзарх монастирів з повіту Нямц, Архим. Вікентій Амарієй, старец Монастиря Секу і Архим. Бенедикт Савчук, старец Монастиря Нямц.

Приготовили і представили наукові конференції про життя і духовну спадщину Святого Паїсія: от. Протопоп Петро Рагован, от. Протопоп Петро Росоха, Ієромонах Ігнатій Бочкорек, от. Петро Попович, от. Маріус М. Лаурук, от. Христіан Арделян, от. Іван Юрча, от. Юрій Чінар і от. Вікарій Микола Лаурук.

Румунські архимандрити дуже гарно говорили про значність Святого Паїсія для румунського монашества і про його живу пам’ять в молдавських монастирях де він був проживав. Пан Олександер Мочернак, радник голови СУР-у, прочитав привітання пана депутата Миколи-Мирослава Петрецького для цієї головної події.

Отець Вікарій подякував всім тим, хто брав участь і був там присутний, теж і всім, тим хто організували цей симпозіум.

Pască cu gust de speranță

Zilele acestea, când mulți se întreabă „Oare unde este Dumnezeu? De ce nu oprește nedreptatea din Ucraina”, am retrăit Răstignirea și Învierea Domnului Iisus Hristos. Vinerea Mare și Duminica Învierii sunt, sau cel puțin ar trebui să fie definitorii pentru credința fiecărui creștin. Pentru că dacă nu le înțelegem, avem toate șansele să deraiem de la sensul real al credinței.

Cu toate că nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu (și bine facem), uneori trecem prin diverse încercări, evenimente negative, întâmplări tragice care își pun amprenta asupra noastră, fără a ne pierde credința. Unii, din păcate, având o înțelegere superficială a credinței, îl reduc pe Dumnezeu la statutul unui „duh protector” la care să apelăm când avem nevoie și care e musai să ne scape de orice primejdie.

Dar Dumnezeu nu ne promite nicăieri că ne va feri de toate necazurile, bolile și nedreptățile. „Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui” (Isaia 43,2). Nu spune că nu vom trece prin „ape” și prin „foc”, doar că va fi alături de noi în astfel de încercări grele. Ba mai mult, în Noul Testament, Mântuitorul nu lasă loc de interpretare atunci când spune: „Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16,20).

De ce nu poate fi ocolită suferința? De ce nu sunt oprite nenorocirile în mod magic ? Unde este Dumnezeu atunci când se întâmplă nenorociri? La toate acestea ne răspunde Vinerea Mare, Răstignirea Mântuitorului, mai precis. Fiecare dintre noi are libertatea absolută de a alege ce cale dorește în viață. Și cei care aleg binele, și cei care doar îl mimează nenoricind zeci de mii de vieți. Iar pentru a arăta cât de mult respectă libertatea fiecăruia, Dumnezeu s-a făcut om și s-a expus libertății oamenilor de a alege. Iar suferința provocată de semeni este una din consecințele acestei libertăți.

În tradiția ortodoxă Învierea Mântuitorului poate fi pictată în două moduri: fie ieșind din mormântul gol, fie stând deasupra porților Iadului, unde, conform mărturiei Ap. Petru (1 Petru 3, 18-19) a coborât să propovăduiască Vestea cea Bună sufletelor care se aflau acolo. Anul acesta, când Iadul s-a coborât peste o parte a lumii, din dorința unei minți bolnave, Mântuitorul a fost și este în continuare acolo, alături de fiecare ființă batjocorită, umilită sau ucisă. Hristos este răstignit, clipă de clipă, de peste 60 de zile în Ucraina. La fel cum primii creștini își trăiau fără frică credința, fără teamă de martiriu, tot așa, cu același curaj, își apără cetățenii Ucrainei țara, fără teamă, conștienți că existența lor nu depinde de o minte bolnăvicioasă.

Speranța aceasta am văzut-o în ochii refugiaților ucraineni care au fost alături de credincioșii parohiei noastre la Slujba de Înviere. Au fost în jur de 50 de persoane, fiecare păstrând cu sfințenie tradițiile zonei de unde provin. Niște adolescenți care și-au adus la sfințit chiar și ghete noi de fotbal (în unele zone se sfințesc, pe lângă coșuri, și haine noi, înainte de a fi purtate pentru prima dată) arată că nici bombele pe care s-a scris ironic / satanic „Hristos a înviat” nu pot să oprească viața. Una dintre mamele refugiate a ținut chiar să facă pască tradițională ucraineană, chiar și pentru alte familii care nu aveau posibilitatea să facă lucrul acesta. A făcut aceasta pentru a arăta cât de importantă este Sărbătoarea Învierii în vreme de război, pentru a le încuraja și pe celelalte mame că se va termina totul și se vor întoarce la soții lor care au rămas să lupte. N-aș putea spune suficient de bine ce conține această pască tradițională ucraineană. Un singur lucru pot să spun cu certitudine: că are gust de Speranță.

P.S.: Îi mulțumim pentru poze (primele 27) d-lui Mircea Reștea, fotoreporter maramureșean, prezent în punctul de trecere al frontierei Sighet încă de la izbucnirea conflictului, documentând modul în care comunitatea sigheteană îi ajută pe refugiații ucraineni.

Text: pr. Marius N Lauruc

Foto: Mircea Reștea

O parte a Consiliului parohial și a Comitetului parohial.

Consiliul Parohial: Mascaliuc Dumitru, Hamor Vasile, Petrețchi Petru, Malear Nicolae, Bârsan Alexandru, Hrițuc Nicolae, Duciuc Vasile, Glavațchi Ioan.

Comitetul Parohial: Sedoriac Nicolae, Boiciuc Ioan, Rusnac Iaroslav, Vlad Ioan, Privigyei Alexandru, Matus Mihai, Ardelean Mihai, Anișoreac Mihai, Herbil Marian, Proniuc Vasile, Popovics Ioan, Șteliac Vasile, Boiciuc Alexa, Nan Ioan, Roman Florin.

Частина кураторів і членів Парафіального Комітету. Вітаємо всіх, бажаючи їм успіхів у адміністративному життю нашої парафії.