CONCURS BIBLIC LA SIGHETU MARMAȚIEI

11 12 2021

Sâmbătă, 11 decembrie, la Sighetu Marmației a avut loc etapa pe protopopiat a concursului biblic „Молодь в сторінках Святого Письма / Tinerii în paginile Sfintei Scripturi”. Acest concurs se desfășoară pentru prima dată în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean (la inițiativa părintelui Vicar Nicolae Lauruc), în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România. La această etapă au venit copiii cel mai bine pregătiți din fiecare parohie ortodoxă ucraineană din Maramureș.

Concursul s-a desfășurat la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației. În sala festivă a liceului s-a rostit, mai întâi, o rugăciune pentru binecuvântarea participanților, în prezența tuturor celor care au fost implicați în acest proiect. Părintele Vicar Nicolae Lauruc i-a felicitat pe participanți pentru că au venit să reprezinte parohiile lor, spunându-le că, indiferent de rezultat, toți sunt câștigători, datorită faptului că au sacrificat din timpul lor pentru a studia tematica pentru concurs. Părintele Protopop Petru Rahovan a mulțumit participanților și celor implicați în acest proiect, în special conducerii U.U.R., menționând că intenționează să organizeze o tabără pentru tinerii parohiilor din Vicariat. Dl. Deputat Nicolae – Miroslav Petrețchi, Președintele U.U.R. s-a implicat îndeaproape în organizarea acestei etape a concursului, atât la Sighetu Marmației cât și la Lugoj. Domnia sa a subliniat importanța acestui concurs pentru participanți dar și pentru colaborarea dintre Vicariatul Ortodox Ucrainean și Uniunea Ucrainenilor din România. Aceste două instituții reprezentative pentru comunitatea ucrainenilor din România au în derulare mai multe proiecte comune, cel mai important fiind, deocamdată, chiar acest concurs. Dl. Miroslav Petrețchi, Președintele U.U.R. Maramureș, care a pus mult suflet în organizarea acestui concurs, felicitându-i pe participanți, a subliniat faptul că această colaborare dintre cele două instituții trebuie să continue și să se intensifice. Dl. prof. dr. Vasile Cureleac, directorul Liceului ucrainean, care a acceptat cu dragă inimă ca acest concurs să se desfășoare în clădirea liceului, a menționat faptul că școala și Biserica sunt esențiale pentru păstrarea și transmiterea sufletului și a identității ucrainene.

Copiii au răspuns cu emoție la întrebările acestui concurs, pregătite diferențiat, pentru fiecare nivel de studii. Parcurgând tematica pentru această etapă a concursului, ei știau că testul nu va fi simplu. Pregătirea pentru concurs nu a fost doar o simplă răsfoire a paginilor Scripturii, nu a fost o simplă călătorie prin evenimentele Vechiului și Noului Testament. Iar întrebările au fost pe măsură, pentru că altfel nu se putea face o ierarhizare a participanților. Seriozitatea cu care s-au pregătit participanții demonstrează că ei sunt mereu pregătiți să vorbească nu doar despre evenimente biblice cunoscute, ori despre personalitățile biblice, dar și despre Ietro, Gherșon și Eliezer, Elcana și Ana, Daniel, Misael, Anania, Azaria, Manoe, Tobit și Tobie, Asineta. De asemenea pot să vorbească detaliat despre minunile și evenimentele noutestamentare studiate.

Câștigătorii acestei etape sunt: Boiciuc Elias (Premiul I), Privigyei Ana-Maria (Premiul II), Dobra Daria (Premiul III), Semeniuc Vasile (Mențiune), la clasele 9-12; Rahovan Bogdan (Premiul I), Anișoreac Andrei (Premiul II), Hrezdac Cristian (Premiul III), Neamcsuk Diana (Mențiune), la clasele 5-8; Lauruc Damian (Premiul I), Grijac Delia (Premiul II), Dobroschi Marusea (Premiul III), Lauruc Vasilica (Mențiune), la clasele 2-4. Aceștia se vor alătura câștigătorilor din Protopopiatul Lugoj, la începutul anului 2022, pentru a participa la etapa pe Vicariat.

U.U.R. a oferit premii generoase constând în cărți, reviste și bani (Premiul I – 1.000 de lei, Premiul II – 800 de lei, Premiul III – 600 de lei, Mențiune – 400 de lei și Premiu de participare – 200 de lei).

Îi felicităm pe toți elevii care au luat parte cu cinste la acest concurs, dar și pe cei care s-au implicat în organizare: pr. Vicar Nicolae Lauruc (inițiatorul acestui proiect), pr. Protopop Petru Rahovan, dl. Deputat și Președinte al U.U.R. Nicolae Miroslav Petrețchi, dl. Miroslav Petrețchi, dl. Vasile Cureleac, d-na Veronica Rahovan, pr. Ioan Iurcea, pr. Viorel Brotnei, pr. Nicolae Covaci, tuturor preoților care s-au ocupat de pregătirea tinerilor și, nu în ultimul rând, părinților care au înțeles cât de importantă este oferirea unei educații spirituale solide în dezvoltarea copiilor.

Unul din cei mai mari teologi ai secolului XX, Georges Florovsky, spunea că efortul fiecărui credincios se poate rezuma la dobândirea „gândirii biblice” ce reprezintă ghidul vieții unui creștin. Iar începutul acestui efort este studiul biblic, un act spiritual indispensabil unei vieți creștine autentice.





Cocert de pricesne

9 04 2017

Duminică, 02.04, la biserica noastră a avut loc a 5-a ediție a concertului de pricesne închinat Patimilor Domnului. Anul acesta au participat, pe lângă corul parohiei noastre (dirijor – Margareta Lauruc), corurile parohiilor ortodoxe ucrainene din: Repedea (dirijor, Veronica Rahovan), Bistra (dirijor – pr. Ardelean Ioan), Rona de Sus (condus de pr. Albiciuc Gh.).

În cuvântul de deschidere pr. protopop Vasile Aurel Pop a ținut să  evidențieze nu doar importanța pricesnelor pentru viața spirituală, dar și buna conviețuire între români și ucrainenii din România, uniți prin aceeași credință.

Toate pricesnele pot fi vizionate la adresa: http://www.youtube.com/user/laurucmn

 





„Marșul pentru viață” – 2017

1 04 2017

Sâmbătă, 25. 03, când după calendarul nou / îndreptat se sărbătorește Bunavestire, în orașul nostru a avut loc „Marșul pentru viață”, concomitent cu alte marșuri asemănătoare în toate orașele din țară. Coordonatorul acestei manifestări a fost pr. Protopop Vasile Aurel Pop, care și-a dat toată silința să mobilizeze cât mai multă lume pentru acest eveniment. Deși prezența la acest marș a fost destul de slabă, parohia noastră a dat dovadă de o mobilizare exemplară; coriștii noștri alături de credincioși ai parohiei noastre, cărora li s-a alăturat un grup de credincioși din Repedea, în frunte cu d-na preoteasă Veronica Rahovan, și un grup de la Parohia nr. 2 din Poienile de sub Munte (păstorită de pr. Curac Mitică), au reprezentat cel puțin jumătate din numărul participanților la marș. După marș, la Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil a avut loc un scurt concert de pricesne. Reprezentația corului nostru, cuvântul de învățătură al pr. Nicolae Lauruc pot fi vizionate pe site-ul parohiei și pe canalul de Youtube al parohiei noastre.

Contrar tuturor dezinformărilor din presă, acest marș nu a avut ca scop cererea de interzicere a avortului, dar de a trage un semnal de alarmă referitor la inumanitatea acestei practici. În ziua de astăzi doar Biserica (indiferent de confesiune) mai face ceva pentru a atrage atenția opiniei publice referitor la acest flagel; doar Biserica luptă pentru dreptul acelor ființe vii care pentru societate nu au nici o valoare.

Cinste celor care au participat la acest marș. Sperăm ca pe viitor participarea să fie din ce în ce mai masivă, iar implicarea preoților din localitate mai vie.





Corul bisericii la concertul de la Repedea

10 01 2017

Виступ хору нашої парафії на 7-му випуску Концерту колядок Українського Православного Вікаріату Румунії – 17.12.2016, в селі Кривий

Interpretarea corului parohiei noastre la cea de-a 7-a ediției a Concertului de colinde organizat de către Vicariatul Ortodox Ucrainean din România – 17.12.2016, Repedea, Maramureș.