CONCURS BIBLIC LA SIGHETU MARMAȚIEI

Sâmbătă, 11 decembrie, la Sighetu Marmației a avut loc etapa pe protopopiat a concursului biblic „Молодь в сторінках Святого Письма / Tinerii în paginile Sfintei Scripturi”. Acest concurs se desfășoară pentru prima dată în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean (la inițiativa părintelui Vicar Nicolae Lauruc), în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România. La această etapă au venit copiii cel mai bine pregătiți din fiecare parohie ortodoxă ucraineană din Maramureș.

Concursul s-a desfășurat la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației. În sala festivă a liceului s-a rostit, mai întâi, o rugăciune pentru binecuvântarea participanților, în prezența tuturor celor care au fost implicați în acest proiect. Părintele Vicar Nicolae Lauruc i-a felicitat pe participanți pentru că au venit să reprezinte parohiile lor, spunându-le că, indiferent de rezultat, toți sunt câștigători, datorită faptului că au sacrificat din timpul lor pentru a studia tematica pentru concurs. Părintele Protopop Petru Rahovan a mulțumit participanților și celor implicați în acest proiect, în special conducerii U.U.R., menționând că intenționează să organizeze o tabără pentru tinerii parohiilor din Vicariat. Dl. Deputat Nicolae – Miroslav Petrețchi, Președintele U.U.R. s-a implicat îndeaproape în organizarea acestei etape a concursului, atât la Sighetu Marmației cât și la Lugoj. Domnia sa a subliniat importanța acestui concurs pentru participanți dar și pentru colaborarea dintre Vicariatul Ortodox Ucrainean și Uniunea Ucrainenilor din România. Aceste două instituții reprezentative pentru comunitatea ucrainenilor din România au în derulare mai multe proiecte comune, cel mai important fiind, deocamdată, chiar acest concurs. Dl. Miroslav Petrețchi, Președintele U.U.R. Maramureș, care a pus mult suflet în organizarea acestui concurs, felicitându-i pe participanți, a subliniat faptul că această colaborare dintre cele două instituții trebuie să continue și să se intensifice. Dl. prof. dr. Vasile Cureleac, directorul Liceului ucrainean, care a acceptat cu dragă inimă ca acest concurs să se desfășoare în clădirea liceului, a menționat faptul că școala și Biserica sunt esențiale pentru păstrarea și transmiterea sufletului și a identității ucrainene.

Copiii au răspuns cu emoție la întrebările acestui concurs, pregătite diferențiat, pentru fiecare nivel de studii. Parcurgând tematica pentru această etapă a concursului, ei știau că testul nu va fi simplu. Pregătirea pentru concurs nu a fost doar o simplă răsfoire a paginilor Scripturii, nu a fost o simplă călătorie prin evenimentele Vechiului și Noului Testament. Iar întrebările au fost pe măsură, pentru că altfel nu se putea face o ierarhizare a participanților. Seriozitatea cu care s-au pregătit participanții demonstrează că ei sunt mereu pregătiți să vorbească nu doar despre evenimente biblice cunoscute, ori despre personalitățile biblice, dar și despre Ietro, Gherșon și Eliezer, Elcana și Ana, Daniel, Misael, Anania, Azaria, Manoe, Tobit și Tobie, Asineta. De asemenea pot să vorbească detaliat despre minunile și evenimentele noutestamentare studiate.

Câștigătorii acestei etape sunt: Boiciuc Elias (Premiul I), Privigyei Ana-Maria (Premiul II), Dobra Daria (Premiul III), Semeniuc Vasile (Mențiune), la clasele 9-12; Rahovan Bogdan (Premiul I), Anișoreac Andrei (Premiul II), Hrezdac Cristian (Premiul III), Neamcsuk Diana (Mențiune), la clasele 5-8; Lauruc Damian (Premiul I), Grijac Delia (Premiul II), Dobroschi Marusea (Premiul III), Lauruc Vasilica (Mențiune), la clasele 2-4. Aceștia se vor alătura câștigătorilor din Protopopiatul Lugoj, la începutul anului 2022, pentru a participa la etapa pe Vicariat.

U.U.R. a oferit premii generoase constând în cărți, reviste și bani (Premiul I – 1.000 de lei, Premiul II – 800 de lei, Premiul III – 600 de lei, Mențiune – 400 de lei și Premiu de participare – 200 de lei).

Îi felicităm pe toți elevii care au luat parte cu cinste la acest concurs, dar și pe cei care s-au implicat în organizare: pr. Vicar Nicolae Lauruc (inițiatorul acestui proiect), pr. Protopop Petru Rahovan, dl. Deputat și Președinte al U.U.R. Nicolae Miroslav Petrețchi, dl. Miroslav Petrețchi, dl. Vasile Cureleac, d-na Veronica Rahovan, pr. Ioan Iurcea, pr. Viorel Brotnei, pr. Nicolae Covaci, tuturor preoților care s-au ocupat de pregătirea tinerilor și, nu în ultimul rând, părinților care au înțeles cât de importantă este oferirea unei educații spirituale solide în dezvoltarea copiilor.

Unul din cei mai mari teologi ai secolului XX, Georges Florovsky, spunea că efortul fiecărui credincios se poate rezuma la dobândirea „gândirii biblice” ce reprezintă ghidul vieții unui creștin. Iar începutul acestui efort este studiul biblic, un act spiritual indispensabil unei vieți creștine autentice.

„Молодь в сторінках Святого Письма / Tinerii în paginile Sfintei Scripturi”

Azi, 5 decembrie, a avut loc, în parohia noastră, etapa la nivel de parohie a concursului biblic „Молодь в сторінках Святого Письма / Tinerii în paginile Sfintei Scripturi”. Acest concurs se desfășoară în premieră la nivel de Vicariat, la inițiativa părintelui Vicar Nicolae Lauruc. La nivel de protopopiat, acest concurs va avea loc sâmbătă, 11.12, la Sighetu Marmației și la Lugoj.

            Tinerii parohiei noastre care s-au înscris la acest concurs s-au pregătit exemplar. A fost un început de drum în care s-au întâlnit cu Moise, Sefora, Ietro, Daniel și prietenii săi. Au aflat cum Nabucodonosor a fost copleșit de istețimea și harul tinerilor credincioși, ce urmări a avut nedreptatea lui Ofni și Finees. Au primit sfaturi importante de la Solomon și Tobit și au retrăit alături de Zaharia și Elisabeta, Iosif și Fecioara Maria zorile Noului Legământ. Și acesta este doar începutul călătoriei lor prin izvoarele credinței noastre.

Sunt convins că atât cei care vor reprezenta parohia la etapele urătoare, cât și ceilalți tineri ai parohiei noastre vor continua această călătorie pentru a-și cunoaște mai bine credința, pentru a clădi astfel pe temelia pusă de părinții lor.

Concursul în sine a fost destul de dificil. Poate cel mai greu test pe care l-au dat ei la Religie. Însă, mai important decât rezultatul concursului, este faptul că în ultimele săptămâni Sfânta Scriptură a făcut parte din viața lor zilnică.

Felicitări participanților și părinților lor!

pr. Marius

„Articole și studii duhovnicești”

„Articole și studii duhovnicești” este titlul celei mai recente apariții editoriale semnate de pr. dr. Nicolae Lauruc, Consilier al Vicariatului Ortodox Ucrainean din România.

            Această colecție de articole și studii apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Î.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În Cuvântul Înainte, Î.P.S. Andrei Andreicuț scire: „Dragostea față de Biserică și implicarea dumneavoastră duhovnicească îmi sunt vii în suflet încă de pe vremea când eram colegi. A urmat apoi misiunea preoțească în care v-ați dăruit integral, slujind Mântuitorului cu toată ființa. Grăiesc despre acest lucru realizările pastorale pe care le-ați dobândit.”

            Oglindind bogata și variata activitate publicistică a pr. Nicolae Lauruc, această carte reunește articole și studii ce au apărut în publicații din țară și străinătate: publicații locale („Jurnalul de Sighet”, „Informația Zilei”, „Graiul Maramureșului”, „Gazeta de Maramureș”); reviste și publicații teologice („Lumea credinței”, „Telegraful Român” – cea mai longevivă publicație din România, „Altarul Banatului” – Revista Arhiepiscopiei Timișoarei, „Candela” – Revista Institutului Teologic din Cernăuți, „Ortodoxia Maramureșeană” – Revista Facultății de Teologie ortodoxă din Baia Mare), „Acta Musei Maramorosiensis”, dar și sinteze ale unor conferințe susținute și un fragment din teza sa de doctorat.

            Studiile reunite în acest volum abordează o varietate de teme: de la ecologia văzută din prisma credinței, la învățături despre Nașterea lui Iisus Hristos, despre Simbolul de credință și eshatologie. În ceea ce privește articolele, așa cum arată autorul în Introducere, acestea sunt răspunsuri detaliate la unele întrebări pe care i le-au pus credincioșii de-a lungul activității sale pastorale (despre minuni, Sfânta Împărtășanie, crearea lumii, sărbători creștine, dependențe,  învățături pentru tineri), luări de poziție (despre predarea religiei în școală), sau prezentări ale unor repere sighetene (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Monumentul din incinta Spitalului Municipal). Încasările obținute din vânzarea acestei cărți vor fi donate Spitalului Municipal Sighetu Marmației. Cartea poate fi cumpărată de la biserica ortodoxă ucraineană Sighet.

TAINELE UMBREI SF. AP. PETRU

 În toată perioada Penticostarului, Biserica Ortodoxă pune la sufletul nostru pericope scripturistice din Sf. Evanghelie după Ioan (cu excepția duminicii Mironosițelor) și pericope scripturistice din Faptele Apostolilor. Aceasta, pentru a ne întări în iubirea față de Dumnezeu, Biruitorul morții  și al iadului, urmând calea vieții Sf. Apostoli, în care lucra harul lui Dumnezeu.

          A fost aleasă, providențial, de către Biserica Ortodoxă cartea Faptele Apostolilor și pentru faptul că la începutul ei sunt descrise întâlnirile Sf. Apostoli cu Mântuitorul, timp de 40 de zile, după Înviere. În acest răstimp, întâlnindu-se Mântuitorul cu Ucenicii Săi a vorbit cu ei despre «Împărăția lui Dumnezeu» (F.A. 1,3). Tot din acest sfânt răstimp ne-au rămas, de la Mântuitorul, două învățături foarte importante și anume, că: 1) nu toți oamenii pot să se numească «martorii Domnuluі», ci numai Sf. Apostoli (Lc. 24,48; F.A.1,8) și 2) nu este dat oamenilor să cunoască viitorul (F.A. 1,7). De aici rezultă că practica ocultismului, sub toate formele ei (vrăjitoria, ghicitul în cărți, horoscopul, etc.) nu este îngăduită de către Dumnezeu.

Întrucât cartea Faptele Apostolilor vorbește despre lucrarea de răspândire a Creștinismului în toată lumea, lucrare ce a fost  însoțită de «…multe minuni și semne…» (F.A. 2,43) ale Sf. Apostoli, aș dori să mă opresc asupra uneia dintre minuni, legată de numele Sf. Ap. Petru, ce are înțelesuri foarte tainice. Și iată cum este descrisă această minune: «Și din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulțime de bărbați și femei, încât scoteau pe cei bolnavi în ulițe și-i puneau pe paturi și pe tărgi, ca venind Petru măcar umbra  lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Și se aduna și mulțimea din cetățile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi și bântuiți de duhuri necurate, și toți se vindecau» (F.A.5, 14-16). Extraordinare întâmplări !

          Aproape majoritatea teologilor au văzut în cinstirea umbrei, făcătoare de minuni, a Sf. Ap. Petru o trimitere tainică la cinstirea icoanelor. Cât de mare era credința primilor creștini, încât cinsteau chiar umbra Sf. Apostoli, crezând în puterea ei, pe când noi astăzi – în multe cazuri – avem reținere în a cinsti icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale sfinților, și cu atât mai mult a crede în puterea lor harică. Această minune ne învață, că omul este  «ființă cuvântătoare și iconică». Creștinul ortodox este chemat să cinstească sf. icoane și în același timp să conlucreze cu harul lui Dumnezeu pentru  realizarea în ființa sa a acelei «icoane vii», după cum spune Paul Evdokimov.

          Că în această minune se ascunde tainic <chemarea iconică > a ființei creștinului se vede și din tâlcuirile ce se fac acestei minuni, atât de către sf. părinți, cât și de către marii teologi ai Bisericii Ortodoxe.

          Sf. Vasile cel Mare spune: «Și Petru avea un trup plin de slăbiciune, dar prin harul Duhului, care sălășluia în el, umbra făcută de trupul lui alunga bolile celor suferinzi».  Vrednicul de pomenire, mitropolitul Bartolomeu Anania, tâlcuind această minune spune: «În limbajul noutestamentar, verbul <a umbri> semnifică acțiunea prin care Dumnezeu Își exercită puterea sau Își revarsă harul asupra uneia sau mai multor persoane umane. În cazul de față, prin Petru, în cazul Fecioarei Maria prin Duhul Sfânt (Lc. 1,35), în cazul Schimbării la Față, printr-un nor luminos (Mt. 17,5)».

          Alt mare tâlcuitor al Sf. Scripturi, sf. Justin Popovici ne-a lăsat și el o tâlcuire frumoasă. «Dacă prin Sf. Ap. Petru nu lucra puterea dumnezeiască a lui Iisus, oare umbra sa ar fi vindecat tot felul de bolnavi? Dumnezeirea lui Hristos este mărturisită – zice el în continuare – de umbra Sf. Ap. Petru, care prin puterea lui Hristos îi vindeca pe bolnavi». Asemănătoare tâlcuire ne dă și Teofilact al Bulgariei, care spune că aceste, neînchipuit de mari, minuni făcute de către Sf. Apostoli, adică: «… aceste vindecări ale bolnavilor, au fost lucrul Aceluia care a zis: < Cel ce crede în Mine va face și el lucrurile pe care le fac Eu, și mai mari decât acestea va face> (In. 14,12)». Leonid Uspenski, acest mare teolog și apologet al cinstirii icoanelor, tâlcuind cuvântul avei Dorotei: <să postim cu ochii!>, spune: «…scopul icoanei este a ne orienta către transfigurarea  tuturor sentimentelor, dar și a inteligenței și a celorlalte aspecte ale naturii noastre, care se tâlcuiește prin îndumnezeire». Sf. Grigorie Teologul  vorbind despre viața duhovnicească spune următoarele: « La noi, toate sunt duhovnicești: lucrarea, mișcarea, dorința, cuvintele, chiar și mersul, sau hainele, până și gestul». Meditând la frumusețea <ființei iconice> a creștinului, Leonid Uspenski spune: «Frumusețea este puritatea spirituală, frumusețea interioară, după cum spune Sf. Ap. Petru: < Podoaba voastră să fie… omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu> ( 1 Pt. 3,14). Este frumusețea comuniunii dintre pământ și cer… frumusețea sfântă, izvorâtă din Duhul Sfânt, asemănare divină dobândită de om, conform expresiei sf. Grigorie Palama, că: < Duhul Sfânt pictează în noi asemănarea lui Dumnezeu, peste chipul dumnezeiesc din noi…> astfel încât să ne prefacem întru asemănarea Sa».

         Marele nostru teolog, părintele Dumitru Stăniloaie tâlcuind expresia <chemarea iconică a omului> ne-a lăsat acest minunat cuvânt: «Termenul de asemănare, de care este legat termenul ikon, în sensul de <icoană>, sau <chip> al lui Dumnezeu desemnează starea de desăvârșire la care este chemat să ajungă omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu». Iată, care  este scopul vieții creștine!

          Practica lumii secularizate de a-l desfigura pe om prin: droguri, tatuaje, haine rupte vrea să ridiculizeze chemarea omului de a fi asemenea Creatorului său. Toate cele spuse până acum se regăsesc în cuvântul Sf. Ap. Pavel: «O, copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii, până ce Hristos nu va lua chip  deplin în voi!» (Gal. 4,19). Cu alte cuvinte se poate spune: «până ce veți deveni icoane  vii   a  lui Hristos». Unii dintre teologii greci, tâlcuind cuvintele Mântuitorului spuse celor cinci fecioare neînțelepte: <Adevărat vă spun vouă: Nu vă cunosc pe voi> (Mt. 5,12) spun că le va rosti: <Nu mă recunosc în voi >.  Această tâlcuire își are temei și în cuvintele, de mare profunzime, ale lui Nicolae Cabasila. El zice, că: «…firea umană a fost creată din veci pentru omul cel nou; mintea și dorința omului sunt făcute pentru Hristos; am primit rațiunea pentru a-L cunoaște, dorința pentru a fi atrași spre El și memoria pentru a-L purta în noi. Și acestea sunt cu atât mai adevărate cu cât El este și modelul după care am fost creați. În fapt, nu vechiul om a fost modelul pentru omul cel nou, ci noul Adam este modelul celui vechi… Adam cel vechi a fost creat spre asemănarea și după chipul celui din urmă».

                                                                      Pr. dr. Nicolae Lauruc

НЕДІЛЯ ЖІНОК МИРОНОСИЦЬ. ХРИСТИЯНСЬКЕ СВЯТО ЖІНКИ

Православна Церква присвятила третю неділю після Воскресіння Христового жінкам мироносицям. Вони були тими взірцевими служницями  Спасителя світу, Якому служили весь час і відзначились при Розп’яттю Його і головно при Воскресінню Його. Св. Єв. Матей  пише що при Розп’яттю Христовому «Було там багато й жінок, що дивилися здалека і що за Іісусом прийшли з Галилеї і Йому  прислуговували. Між ними були Марія Магдалина і Марія мати Якова і Йосипа і мати синів Зеведеєвих» (Мт. 28,55-56).

           Св. Єв. Марко спогадує двох з них, тобто Марію Магдалину й Марію, матір Йосипа, які слідили за погребінням Спасителя (Мк.15,47). Св. Євангелисти, описуючи Розп’яття і Воскресіння Христове не споминають всі їхні імена;  про них знається з інших євангелських оповідань. В наших Уставах спогадані сім жінок мироносиць: Марія Магдалина, Марія Клеопова, Саломія, Іоанна, Марта, Марія і Сусана. Також знається що між ними були й два взірцеві чоловіки: Йосип з Ариматеї та Никодим. Про ці два чоловіки не спогадують нічого Св. Євангелисти, описуючи  Восресіння Христове.

          Відносно їхньої взірцевої віри і мужньої відважності, які явили рано в День Воскресіння, спогадаємо тільки слова Св. Єв. Марка, який пише, що: «Як минула субота, Марія Магдалина і Марія Яковова і Саломія купили пахощів, щоб піти й намастити Його» (Мк.16,1). В них було одне саме переживання: «Хто відвалить нам каменя – говорили між собою – від могильних дверей?» (Мк.16,3). Вони не боялись ворогів Христових, сторожі Гробу Христового. Для них, неначе-б ці й не існували. Прекрасна віра і любов до Христа!

           Воскресінням і явлінням Своїм жінкам мироносицям, Господь здійснює три діла. Про це говорить кондак цієї неділі. « Радіти мироносицям повелів Ти, плач праматері Єви  заспокоїв Ти воскресінням Твоїм Христе Боже, Апостолам же Твоїм проповідувати повелів Ти, Спасе що воскрес із гробу». Св. Іван Золотоустий  пише про жінок мироносиць слідуюче: «Жінки мироносиці є першими які бачили ангела і який підняв камінь з гробу для жінок. Вони побачили гріб по рожний, бо ж вони бачили (в п’ятницю) що там був покладений Господь. За це ангел веде їх  до гробу, щоб були свідками двох діл: гроба і воскресіння… Вони були першими які бачили і звістили не тільки те що казав їм ангел, але й те що самі бачили».

          Св. Кирило Єрусалимський пише, що: «Першими свідками Воскресіння були жінки, які навіть обняли ноги Христа Воскреслого і бачили землетрус великий та ангела блискучого що був там». Теж св. Іван Золотоустий говорить про честь, яку дістали жінки мироносиці від Спасителя Воскреслого. «Господь вибирає страх з їхньої душі, відкриваючи їм путь віри. Ось, як Господь через жінок звіщає Учнів Своїх. Господь піднімає до честі  найбільш зневажений жіночий рід».

           Св.Теофілакт говорить подібно до св. Івана Золотоустого. «Оскільки  жіночій статті судилось скорбіти, то Господь через Своє Воскресіння дарував жіночій статі радости і блогословив її».

        Чи може бути для жінок всього світу і головно для християнських жінок сильнішого свята  за свято Неділі Жінок Мироносиць? Воріг людського роду по-соромив жінку в Раю і це пониження передалось всім жінкам до Спасителя.

       Величезна честь далась Спасителем   жінці щоб була першим свідком Його Воскресіння  і першим поклонником Його, як Переможця ада і пекла.

       Жінка дістала небесну честь, в  День Воскресіння, бо ангел спілкується з нею при порожнім гробі просячи її щоб звіщала Апостолам, які перелякані сиділи в одній кімнаті, з дверима закритими, що Господь воскрес.

       Всі світські честі, які дістає жінка є непостійними і нещирими, тільки християнська честь є благодатною. Бажаю закінчити  мою науку, спогадуючи  пару рядків з вірша «Народна вдячність» Івана Франка:

«Як трапиться тобі  в громадськім ділі

Здобути голос, вплив якийсь і значність,

Народ вести, снувати пляни смілі,

То пам’ятай і все май ту обачність,      

Не вірити і не дуфать ніколи

На княжу ласку й на народну вдячність,

Бо княжа ласка, як той сніг на полі,

Що вітер  здує, і південь злиже сонце.

І  лишить чорний грунт, пустий і голий.

Народна вдячність,- ти фатальний гонче» ( нещасний  посланець).

          Всім нашим  християнським жінкам щиросердечно бажаю всього Божого благословіння і небесної опіки. На многі літа!

от. др. Микола Лаурук

Св.Паїсій з Нямц, Величковський

Св. Паїсій з Нямц є один з великих подвижників і оновителів румунського монашества 18 –го століття. Він був великим порадником душ,та перекладачем патристичних текстів Добротолюбія. Він є відомий многим, як  Паїсій Величковський.

         Румунська Православна Церква споминає його, кожного року, 15 листопада. Він народився 21 грудня 1722 р в місті Полтава з України, будучи одинадцятою дитиною – з 12 дітей – священника Іоана та жінки його Ярини. При  хрещенні його названо Петром. Коли йому було 4 роки, помер його батько, а сповнивши 12 років, матір його вислала младенця Петра на научання в бого-словську Академію до Києва, яку заснував Митрополит Молдавський Петро Могила. Після чотирирічного перебування в школі, юнак Петро покинув тайно, як школу так і сім’ю і ввійшов в монаше життя, в монастир Медведський. Тут його зробили рясофором, даючи йому ім’я Платон. Не знайшовши тишину і миру в українських монастирях, 1745 го року він пішов у Молдавію, в монастир  Нямц, де поклонився чудотворній іконі Богоматері (Порадниця). Після цього пішов у скит Тройстен, далі у монастир Далгаюц, де був послушником преп. Василія. В літі 1746 р пішов на Гору Афон, де подвизався як пустник протягом чотирьох років. Тут 1750 го року дістав постриг в монашество від прп. Василія, під іменем Паїсій. Скоро за цим був рукоположений в ієромонаха, та заснував скит св. пророка Іллі, з гарним числом братів. На св. Горі Афон подвизався до літа 1763 р, зібравши навколо себе 64 монахів, румунів, українців і росіянів.

         З благословенних причин, літом того самого року повернувся в Молдавію, разом з усіма учениками своїми, установившись в монастирі Драгомірна, де мав 350 братів. 1775р північна Молдавія була зайнята Габсбурською Імперією, тоді св. Паїсій пішов в монастир Секу, разом з 200 монахами і де подвизався протягом чотирьох років, продовжуючм зберігати правило духовного афонського життя,  так само як у Драгомірні. З благословіння Митрополита  Гавриїла Калімакі і на бажання господаря Олександра Мурузі, св. Паїсій переселився в монастир Нямц, з великою частиною учнів його, з Секу 14 серпня 1779 р, об’єднуючи, таким чином, ті два монастирі, під керуванням одного самого старця. Протягом тих 15 років, скільки був старцем тих двох монастирів Нямц – Секу, св. Паїсій зберігав в великій святості те саме правило монашого життя подібно тому як на Св. Горі Афон і це за Монашим Статутом, що був складений коли він був у монастирі Драгомірна. Тепер він дав новий поштовх духовному і культурному життю, ставивши найвелику увагу на молитву Іісусову, та ісихазм і перекладаючи Добротолюбіє, з грецької на старослов‘янську. Добротолюбіє було видано в Москві 1793 р.  Монастир налічував 1000 монахів, з усіх православних країн. Осінню 1794 р захворівши, він переселився до вічності 15 листопада, сповнив ши 72 років і будучи погребений в церкві «Вознесіння Господнього», монастиря Нямц, церква яка була побудована господарем Штефном Великим і Святим.  Св. Прп. Паїсій Величковський з Нямц був канонізований Св. Синодом Російської Православної Церкви 1988 р, а 1992 р Св. Синод Румунської Православної Церкви визнав канонізацію св. прп. Паїсія з Нямц, а офіційне проголошення здійснилось в монастирі Нямц 15 листопада 1994р, коли виповнилось 200 років від його переходу до вічності.

ГРІБ І СВ. МОЩІ СВ. ПАЇСІЯ З НЯМЦ

           У 1986 р, 24 травня були виявлені мощі святого Незнайомого, які були поставлені у притворі церкви «Вознесіння Господнього». Тому що не зналось ім’я того свтого, появились всілякі припущення, одні думали що то мощі св. Митро – полита Йосипа І, який був і старцем монастиря Нямц і першим митрополитом Молдавії і який був похований перед церквою господаря Петра І Мушата, інші думали що то мощі прп. Паїсія з Нямц, який був похований в алеї –  що перед  церкви – щоб ніхто не знав де знаходяться святі мощі його.

         Для того щоб була усунена будь – яка сумнівність, отець старец Бенедикт  Саучук пропунував, маючи і рішення Монастирської Ради, щоб провірити гріб що у церкві. Отже, 23 вересня 2013р, з благословіння Високопреосвященнішого Теофана, Митрополита Молдавії і Буковини здійснилась провірка гроба, де знаходились мощі св. Паїсія з Нямц Величковського. Високопреосвященніший Митрополит рішив щоб відкрився гріб і зробилась провірка, в присутності і під строгим наглядом Комісії складеної з: Архим. Нікіфором Горя, екзархом єпар-хіяльним, Архим. Лука Діакону, місцевим екзархом, Архим. Бенедикт Саучук, старець монастиря, представником Відділу Культури Нямц.

           Аж до пізної ночі 23.09.2013 р робилось, не без спокуси, над гробом св. Паїсія і якого відкрилось і вибралось з гробниці, яка була зроблена з цигли, крім св. мощей і головні частини з труни.

ПОЛОЖЕННЯ В МОЩОВИК СВ.МОЩЕЙ

            У 2015 р, 20 травня, Високопреосвященніший Митрополит Теофан при- ходить до монастиря Нямц. Собор монастирський зустрічає Високопреосвященнішого Митрополита за правилом прийнятя до храму одного архієрея. Слідує  поклоніння до ікон і до мощей храму. На початку відслужився Акафіст до св. Паїсія, за яким слідувала Вечірня. Під час цього богослужіння були принесені, з секрестії, св. мощі і були поставлені у новий сріблястий мощовик, зроблений в майстернях Румунської Патріархії. Св.мощі св. прп. Паїсія з Нямц Величковського були положені   в притворі великої церкви «Вознесіння Господнього» з монастиря Нямц. Закінчилось це торжество з поклонінням до святих його мощей. Оскільки, багато них просили св. моші Паїсія для здійснення паломництва, в 2020  був зроблений інший мощовик, менших розмірів, для цієї мети.

            Св. прп. Паїсій з Нямц Величковський є хоронителем монастиря Нямц і великим молільником перед престолом Божим за весь світ.

             Святий Преподобний отче Паїсіє, моли Бога за нас!

                                        Архим. Бенедикт Саучук, старец. Монастиря  Нямц – Переклав на українську мову, прот. Микола Лаурук, Сігет

БІБЛІЙНЕ КОРІННЯ ВЕЛИКОПІСНОЇ МОЛИТВИ Св. ЕФРЕМА СИРІНА

Одна з дуже головних і дуже корисних молитов Великого Посту є молитва св. Ефрема Сиріна.  Ця молитва хоча є дуже коротка змістом, вона є дуже глибока духовним глуздом. Складається  ця прекрасна молитва з трьох частин. В першій частині, просимо Господа щоби нас хоронив від чотирьох гріхів, яких сирійський  святитель називає «духами».

         «Господи і Владико життя мого,дух  лінивства, безнадійності, владолюбства і пустослів’я не дай мені»

        В другій частині, просимо Господа щоб нам дарував чотири дари Св. Духа.  «Духа чистоти, смиренності,терпіння і любови, даруй мені рабу Твоєму» .

        Завершується ця молитва третім проханням, в якім просимо Господа  щоб нам допоміг зробити  те що є найтрудніше для кожного з нас. «Так Господи Царю, даруй мені бачити провини мої і не осуждувати брата мого, бо Ти благословен єси на віки віків. Амінь». За кожнім проханням робимо доземний  поклін, а наприкінці робляться 12 малих поклонів.                                                                        Біблійне коріння і квінтесенція цієї молитви знаходиться  ще в Старім Заповіті, в книзі Ісуса Сираха, в 23 главі. Ісус Сирах просить Господа  щоб дарував йому стримання язика і стримання від всіх похотей тілесних, називаючи Бога «Госпо-дом  і Владиком життя» людини. Він ще просить Господа, щоб його «…помилки не були побільшені, щоб гріхи не були помножені…» ( 23,ст.3). Це означає, щоб не стали пристрастями (patimi), або в розумінні св. Ефрема Сиріна «духами», тобто діючими дітьми-сказати так- злого духа.

         Бажаю зробити коротке пояснення цієї молитви, для того щоб ми переко -нались що вона має глибоку біблійну і патристичну основу. Глибоку увагу виклилає та річ, що св. Ефрем Сирін починає цю молитву, називаючи Бога «Господом  і Владиком життя» людини, подібно Ісусу Сираху. Ту саму ідею знахо-димо і у псалмиста Давида. «Блаженний той люд,що Богом у нього Господь» (Пс.33,12). Дивні і трудні слова ! Не для всіх людей, Бог є Господом. Наприклад, для одних «…шлунок – їхній бог», каже Св.Ап.Павел (Фил.3,19).

         На початок, молимо Господа щоб не дозволив чотирьом перепонам володі-ти нами. Це прохання подібне до прохання з молитви «Отче наш»: «і не введи нас у спокусу». Бог не вводить нікого у спокусу  і не дає нам злість, але ніяка спокуса, ніяка злість не приходить до нас без Його позволу, тим більше що ми називаємо Його «Господом і Владикою» нашого життя. Ці чотири гріхи: лінивство, безнадійність, владолюбство і пустослів’я  є дуже пов’язані між собою і являються  великою перешкодою в нашій путі до Пасхи Христової і до нашого світлого воскресіння. Помилково є думати що лінивстао не є гріхом.

           Св. Василій Великий каже що: «Бездіяльність- це початок чинення зла… Вияв лінивства є вже  виявом гріха… Це видно  із слів Господа, що  лінивому до-коряється і неробством і лукавством:<Лукавий  слуго і лінивий> (Мт.25,26), ска-зав Господь тому що закопав талант. Лінивство є матір’ ю безнадійності. Вірую-ча людина живе з надією на Господа до останнього свого подиху.         «Ти – Господь Бог наш …на Тебе надіємось ми, бо Ти все чиниш»(Єрем.14,22).  Дуже прекрасну науку залишив нам св. Ніл Синайський. «Провинити є діло людське, але бути безнадійним є діло сатанське». Щодо гріха владолюбства, сподобилось мені тлумачення яке зробив один румунський  священник молитві Сиріна. Паду чи в цей гріх, «…бажання людини є мати: гроші, золото, землю… Мати і володіти над многим, зробило людину полонеником (prizonier) тіла і землі».  Весь час нам треба хоронитись пустих, зайвих слів, тим більше і Великому Пості. Тепер, ми покликані здержуватись навіть від багатослів’я і мислити про жертівну Господню любов і тим більше покликані віддалити від себе, на завжди, пустослів’я. Взага- лі, слова наші мають бути для  прославлення Творця  нашого і для збудування один одного. Молитва св. Ефрема Сиріна закликає нас подумати над словами Спасителя: «Кажу вам,що за кожне слово пусте, яке скажуть люди, дадуть вони відповідь судного дня» (Мт.12,36). Премудрий Соломон має відмінну науку: «Кож на праця приносить достаток, але праця уст в недостаток  веде» (Припов.  14,23). Чудова наука!

         В другій частині просимо Господа щоб дарував нам вмісто тих чотирьох гріхів чотири дари Св.Духа: чистоту,смиренність, терпіння і любов. Ці чотири дари є теж пов’язані між собою, їх не можна здобути без Божої допомоги, защо вони є названі дарами  і вони є тими світлими сходами  що ведуть до світла Пасхи Христової. Сам Господь сказав : «Блаженні чисті серцем, бо вони будуть бачити Бога» (Мт.5,8). Де будуть бачити Бога? – Тут, духовними очима і досконало в Небеснім Єрусалимі, де «…не ввійде ніщо нечисте…» (Одкр. 21,27). У пророка Михея знаходимо такі слова: «Було тобі виявлено, о людино, що добре і чого бажає від тебе Господь- нічого як тільки чинити правосудя і милосердя любити і з Твоїм Богом ходити смиренно» (Мих.6,8). Зближитись до Бога і ходити з Богом не можна інакше як лишень  у великій смиренності. Цього бажає від нас Бог. Але зберігати чистоту і смиренність не можна без терпіння. «Терпеливістю вашою душі ваші ви здобудете» (Лк.21,19), сказав Господь. «Не нарікай на тягар, що не підходить твоїм силам. Бо якби тобі самому довелось нести той тягар, то він не лише був би тобі такий важкий, але зовсім  неподоланий. Коли ж Господь несе його з тобою, то поклади свої турботи на Господа, а Він понесе їх», сказав св. Василій Великий.

   Ми хочемо жити з Богом  і бути вічно синами Його, але повинні знати що Ім’я  Його  є  л ю б о в  (1 Ін.4,8).  Знак нашої любови до Бога, каже св. Василій Великий є сповнення Його заповідей (Ін.14,15). Життя наше є трудне лишень тоді коли є без Бога. Яка нам дуже потрібна чеснота любови до Бога і до ближнього, бо лю-бов жертівна є основою християнства і дорогою християнства.

          Якщо ми здобудемо з Божої ласки ці чотири дари Св. Духа, тоді в нас царствує ніхто інший як Цар царів. В третьому проханню молитви Ефрема Сиріна просимо Його як Царя нашого щоб дав дару бачити наші провини і не осуждувати нашого ближнього.  Найтрудніша річ є бачити наші власні провини і заце нам потрібна Божа допомога. «Треба нам зважати й на те, що не так, як ми судимо, судитиме Бог у той день, бо інший суд Божий, а інший людський», пише св. Теодор Студицький.  «Коли судимо інших – пише св. І. Золотоустий – то розбираємо все дуже докладно, а коли судимо себе, то заплющуємо очі». Стараймось промовляти  цю молитву і в наших домашніх молитвах протягом  цього Посту.

           Молім щиро святого Ефрема Сиріна щоб був нашим молитовним заступником перед Всемилостивим нашим Творцем, щоби його молитва  великопісна  заскіпилась глибоко в наших серцях. Амінь.

прот. др. Микола Лаурук

Подячний Акафист – Acatist de mulțumire

В вівторок, 29.12.2020, в українській православній церкві з Сігету, так як кожного року, відслужився Подячний Акафист, священниками Українського Православного Вікаріату з Румунії, на чолі з отцем Вікарієм Іваном Піцура. Цього року прочиталися, на українській і румуніській мові специяльні молитви для тяжкого періоду в якому знаходимося через пандемію коронавіруса. У своєму слові, от Вікарій підкрислив що тільки поважаючи свого ближнього можемо доказати свою віру. От. Радник Микола Лаурук говорив про значність молитви для мирних відносин між етнічними групами Румунії. Обидва отці нагадали присутнім що цього року – 30-и річний ювілей заснування Українського Православного Вікаріату Румунії. От. Вікарій подякував духовенству Вікаріату (з Мараморощини, Банату і Бухаресту) за їх працю, а от. Радник спогадав що зростаюче число українських парафій і монастирів на території Румунії є знаком живого духовного життя, а після цього подякував і придставникам СУР-у, присутні в церкві, на чолі з паном Мирославом Петрецький, голова мараморешської філії, за все що вони роблять для зберігання культурної і етничної ідентичності українців Румуні.

Marți, 29.12.2020, s-a slujit în biserica ortodoxă ucraineană din Sighetu Marmației, ca în fiecare an, Acatistul de mulțumire, de către preoții Vicariatului Ortodox Ucrainean, în frunte cu P. C. Pr. Vicar Ioan Pițura. Spre deosebire de alți ani, anul acesta s-au citit, în ucraineană și română, rugăciuni speciale pentru perioada dificilă în care ne aflăm, din cauza pandemiei. În cuvântul său, pr. Vicar a subliniat faptul că doar prin respectarea și iubirea aproapelui ne demonstrăm credința, în special în astfel de momente de încercare. Pr. Consilier Nicolae Lauruc a evidențiat importanța rugăciunii în conviețuirea pașnică și constructivă a tuturor etniilor conlocuitoare. Atât pr. Vicar cât și pr. Consilier au amintit celor prezenți că anul acesta se împlinesc 30 de ani de la reînființarea Vicariatului Ort. Ucr. Pr. Vicar le-a mulțumit tuturor clericilor ucraineni din cadrul Vicariatului (din Maramureș, Banat și București) pentru activitatea lor pastorală, iar pr. Consilier, după ce a amintit de numărul crescând de parohii și mănăstiri ortodoxe urainene din România, ca semn al unei vieți spirituale autentice,  a mulțumit și reprezentanților UUR (în frunte cu dl. Miroslav Petrețchi, președintele filialei Maramureș) pentru efortul depus în susținerea identității etnice și culturale a ucrainenilor din România.

Lecția sfântului Constantin cel Mare

Acum, la aproape 1700 de ani de la momentul în care sfântul împărat Constantin a dat libertate creștinilor de a-și trăi credința, de a trăi după învățăturile Evangheliei fără ca să mai plătească cu viața pentru aceasta, acum vedem ce anume îl deosebește pe împăratul roman Constantin cel Mare de alți împărați. De cei păgâni îl deosebește credința, pentru că alegerea pe care el a făcut-o de a nu-i mai persecuta pe creștini nu a fost una de moment, el cunoscând foarte bine noua credință, fiind el însuși un trăitor al Evangheliei. De ceilalți împărați creștini, care au urmat după el la conducerea Imperiului Roman, dar și de alți împărați, regi și domnitori creștini de după el, se deosebește prin aceea că a dat libertate creștinilor nu luând-o de la păgâni, de la necredincioși, dar i-a lăsat liberi și pe unii și pe alții. Au fost, de-a lungul istoriei împărați și conducători care au îngrădit libertatea celor necreștini în numele lui Dumnezeu. Însă, sf. Constantin înțelege că libertatea este un dar al lui Dumnezeu pentru toți, un dar pe care nici măcar Creatorul nostru nu îl ia de la noi.

Respectul față de libertatea aproapelui este una din lecțiile pe care chiar și în ziua de azi le putem învăța de la acest mare conducător creștin și sfânt al Bisericii. Este clar că nu mai trăim într-o lume creștină, chiar dacă marea majoritate se declară creștini. Însă, prin comportamentul individual și prin atitudinea colectivă, arătăm că nu vrem o lume creștină, respingem, la modul general, îndemnurile și învățăturile Evangheliei. Depinde doar de fiecare în parte, în plan personal, cum ne străduim să împlinim toate acestea. Iar aspectul pozitiv al acestei situații, deși foarte puțini încearcă să-l găsească, este că având această atitudine necreștină la nivel general împlinim voia lui Dumnezeu referitoare la libertatea omului de a alege. Dacă El nu ne obligă să credem, atunci de ce ne-am obliga noi, unul pe altul? Dacă EL ne cheamă la credință fără a ne obliga, atunci așa să facem și noi, cei care credem, față de cei care nu cred. „De veți aduce Domnului jertfă de izbăvire, să o aduceți de bunăvoie” (Lev. 19,5).  Preamărirea lui Dumnezeu este un act benevol; când facem aceasta, o facem din convingere; iar când refuzăm să ne apropiem de El, o facem tot din convingere.

De aceea, pentru noi, libertatea înseamnă alegerea ascultării: „trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea  drept acoperământ al libertății, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (1 Petru 2, 16). Mai apoi, libertatea înseamnă pentru noi alegerea celor ce ne sunt de folos: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Cor. 6,12).

De aceea adevărații propovăduitori ai credinței, de la apostoli și până astăzi, sunt cei care au reușit să adreseze o chemare irezistibilă (prin ceea ce au spus, prin comportamentul lor), o chemare care nu lasă semn de îndoială sau de ezitare, dar care respectă libertatea celorlalți de a alege. Nu avem dreptul să lovim (fizic sau verbal) în numele Domnului, pentru că o facem doar în nume propriu; nu ucidem în numele Domnului (cum permit alte religii) și nici nu ne sinucidem în numele Domnului pentru a-i pedepsi pe cei care nu cred. Pedeapsa cea mai mare a necredinței este tocmai lipsa credinței, lipsa simțirii prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, trăirea vieții cu un permanent gol în suflet. Aceasta este de fapt singura pedeapsă.

Înţelegând lucrul acesta sfântul împărat Constantin, când a acordat libertate creştinilor, în 313,  nu a luat libertatea celor de alte credinţe, nu i-a obligat să creadă şi să accepte Evanghelia fără convingere. Aceasta este lecţia lui pentru lumea de astăzi, lume care se consideră mai tolerantă ca niciodată.

pr. Marius N. Lauruc

 

Când vindecarea nu (mai) vine

„Învățătorule, cine a păcătuit, acesta, sau părinții lui, de s-a născut orb?  Iisus a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (In. 9, 2-3). Vindecarea orbului din naștere este o minune aparte a Mântuitorului, având ca scop principal, așa cum El singur spune, arătarea puterii lui Dumnezeu. Vindecarea pe care El o face acum, este una care nu poate fi contestată de necredincioși, pentru că toți îl știau pe acel orb așa din naștere. Însuși modul în care Iisus face această minune – „l-a uns cu tină” – demonstrează că El nu este doar un om, doar un proroc, cum credeau mulți, dar este tocmai Dumnezeu, pentru că îi dă omului ceea ce i-a lipsit de la naștere, îi dă ceea ce nu a avut niciodată: vederea, pentru a arăta că El este Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut.

Uitându-ne doar la minunile Mântuitorului, fără a înțelege esența mesajului Său, de multe ori ne putem clădi o falsă credință. De foarte multe ori oamenii cred atâta timp cât în viața lor nu intervin lipsurile (boală, necazuri, sărăcie) și asta pentru că văd în Dumnezeu o garanție a faptului că nimic din toate acestea nu li se poate întâmpla, atâta timp cât ei își îndeplinesc datoriile față de El. Să luăm doar exemplul sănătății și al bolii. Având atâtea cazuri de minuni, vindecări, chiar învieri din morți, știm că la Dumnezeu nimic nu este imposibil, de aceea boala, suferința, devine pentru mulți un semn al pedepsei lui Dumnezeu pentru cei necredincioși, pentru cei foarte păcătoși.

Dar ce se întâmplă când eliberarea de suferință, vindecarea de boală, nu vine, nici prin ajutorul medicinii, nici prin ajutorul credinței? Ce se întâmplă atunci când, în suferință fiind, îi aducem aminte lui Dumnezeu de vindecările care le-a făcut și cerem și noi vindecarea, dar nu o primim? Așteptând o rezolvare miraculoasă a problemelor, o vindecare minunată a bolilor, uităm de multe ori să vedem că boala și suferința nu pot fi ocolite, nici chiar prin credință. În multe locuri din Biblie vedem că Dumnezeu îi ascultă pe cei aflați în suferințe: „în necaz am chemat pe Domnul și m-a auzit și m-a scos întru desfătare” (Ps. 117,5). „Sprijinitorul meu ești și scăparea mea; Dumnezeul meu și voi nădăjdui spre Dânsul” (Ps. 90,2). Dar totuși, alinarea suferinței nu vine. Și atunci mulți credincioși vin cu tot felul de sfaturi care ar trebui să ne facă să ne simțim mai bine, dar în realitate nu ne ajută deloc; dacă, de exemplu, ni se spune să ne uităm la alții care sunt în încercări și mai mari, suferința noastră nu va dispărea; aceasta este o falsă alinare. Există suferințe de care nu putem scăpa, care ne marchează întreaga viață, până la ultima suflare, pe care nu le înțelegem, nu le vrem, dar totuși ele ne împovărează existența. Mai auzim că unele suferințe sunt încercări din partea lui Dumnezeu, pe când nu toate vin de la El, nu toate sunt teste sau ispite, multe ni le provocăm chiar noi, poate fără să ne dăm seama.

Fiindu-ne atenția concentrată asupra minunilor, de multe ori Îl pierdem din vedere chiar pe Cel care le face.  „Striga-va către Mine și-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz și-l voi scoate pe el și-l voi slăvi” (Ps. 90, 15). În suferință nu suntem părăsiți de Dumnezeu, pentru că El stă alături de noi. Să ne amintim doar de criteriile Judecății pe care Însuși Mântuitorul le enumeră în Matei, cap. 25: Se identifică cu cei goi, flămânzi, însetați, bolnavi, întemnițați. Nu spune că le alină suferința, dar se identifică cu ei.  Această identificare cu cei în suferință a fost prorocită cu 700 de ani înainte de venirea Mântuitorului: „disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul înaintea căruia să-ți acoperi fața, disprețuit și nebăgat în seamă. Dar El a luat asupra Sa durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat” (Isaia, 53, 3-4). „Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia prorocul: Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat” (Mt. 8, 17).

Prezența lui Dumnezeu în viața celui care suferă nu are automat înțelesul de eliminare a suferinței (pentru că viața după izgonirea din Rai nu are cum să fie lipsită de suferință); prezența lui Dumnezeu lângă cei care suferă are rolul de a nu-i lăsa copleșiți de durerea lor, de a nu-i lăsa să cadă sub povara pe care o poartă: „Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine și în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars, și flăcările nu te vor mistui” (Isaia, 43, 2) – nu zice: nu vei trece prin apă și prin foc, dar când vei trece, Eu voi fi cu tine.

Toate bolile sunt însoțite și de suferință spirituală, pentru că ne arată uneori, cu cruzime, fragilitatea sănătății noastre. Toți cei care au fost vindecați chiar de către Mântuitorul, de nenumărate boli, au îmbătrânit și în cele din urmă au murit.

Sf. Macarie (a trăit pe teritoriul Egiptului în secolul al patrulea) spunea că boala este egală cu mucenicia : „Atunci când sunt pradă diferitelor necazuri, fie provocate de oameni, fie născute din bolile trupului, sufletele vor primi aceleași cununi și aceeași îndrăzneală ca și martirii, dacă au păstrat răbdarea până la sfârșit”.

Sf. Grigorie de Nazianz (a trăit pe teritoriul Turciei de astăzi, în secolul al patrulea) spunea să avem respect și venerație pentru cei bolnavi deoarece boala poate duce la sfințenie: „să respectăm boala pe care o însoțește sfințenia și să-i cinstim pe cei ale căror suferințe i-au dus la biruință; poate printre acești bolnavi se ascunde un nou Iov”.

pr. Marius N. Lauruc