Efectele negative ale rețelelor de socializare asupra vieții spirituale

16 03 2019

De-a lungul ultimilor ani rețelele de socializare (Facebook, Twiter, Instagram etc.) au ocupat un loc extrem de important în viețile noastre. Realizate ca niște mijloace de a comunica cu cei dragi, aceste rețele au primit, cu timpul noi și noi întrebuințări, devenind, astăzi, locul în care te afișezi în public, vinzi, cumperi, îți dai cu părerea, critici, înjuri, îți bați joc de alții ș.a.m.d. Prezența într-un astfel de mediu ar trebui să presupună puțin discernământ din partea utilizatorilor, în primul și în primul rând pentru a-și feri mintea și sufletul de lucruri ce pot avea urmări dezastruoase asupra sănătății sufletești și mintale.

Depășindu-și demult funcția de mijloc de comunicare, rețelele de socializare au devenit locul în care oamenii tânjesc să se expună, să fie văzuți și cunoscuți de cât mai mulți. Scriitorul italian Umberto Eco spune că această dorință e urmarea faptului că omul l-a scos pe Dumnezeu din viața sa. Cel care crede are certitudinea că Dumnezeu îi știe viața, îi vede necazurile și bucuriile. „Dumnezeu era mereu invocat, era ochiul căruia nu-i scăpa niciodată nimic, a cărui privire umplea de sens chiar și viețile cele mai mohorâte și lipsite de orice noimă. Odată dispărut sau înlăturat acest Martor, ce le vede pe toate, ce mai rămâne? Ochiul societății, ochiul celorlalți, în fața căruia trebuie să te arăți pentru a nu te afunda în gaura neagră a anonimatului, în vâltoarea uitării. Și asta chiar cu prețul de a alege rolul de prost al satului, care rămâne în chiloți și începe să danseze pe masă, în cârciumă” („Cronicile unei societăți lichide”, Polirom, 2016, pag. 26).

Expunându-ne întreaga viață pe rețelele de socializare, făcând-o publică, ușurăm munca celor care doresc să ne spioneze, să afle detalii din viața noastră privată; și facem lucrul acesta conștient, pentru că mai important este pentru noi să fim văzuți, să fim recunoscuți, decât să păstrăm viața noastră pentru noi, ceea ce, pentru un dependent de rețele de socializare, înseamnă a rămâne în anonimat, a nu exista.

Prezența excesivă pe rețelele de socializare ne expune unor probleme precum:

  • Depresia, pentru că mulți aleg să își compare viețile cu ale celorlalți și asta aduce de cele mai multe ori nemulțumire legată de propria viață, fapt ce duce la invidie, o alta suferință sufletească.
  • Egoismul / narcisismul, pentru că mulți, foarte mulți utilizatori se zbat pentru a atrage atenția asupra lor, pentru a primi like-uri pentru postările pe care le fac. Iar când nu le primesc apare depresia.
  • Singurătatea, paradoxal pentru niște rețele care doresc să promoveze interacțiunea dintre oameni, dar, cu toate acestea, multe studii au ajuns la concluzia ca persoanele care petrec mult timp pe rețelele de socializare au de două ori mai multe șanse să sufere de singurătate.
  • Neglijarea vieții reale, pentru că pe rețelele de socializare ne creăm, ca într-un joc video de strategie, propria realitate, în care acceptăm pe cine vrem și încercăm să devenim ceea ce nu am reușit să devenim în viața reală, căutăm disperați atenția pe care nu o primim în viața reală, dar, cu costul neglijării vieții reale. Multe studii arată că se petrec în medie două ore zilnic pe rețelele de socializare. Cine sunt cei care suferă cel mai mult? Apropiații noștri (familiile, prietenii – reali) dar și noi, pentru că sunt ore bune pierdute fără a face nimic constructiv cu viața noastră. În loc să ne bucurăm de prezent și de compania celor din jur, alegem, dintr-un impuls narcisist, să neglijăm prezentul.
  • Anxietatea, pentru că petrecem tot mai mult timp online din dorința de a nu pierde nimic, de a nu rata nici o postare. Apar chiar tulburări psihice și sufletești noi cauzate de rețelele de socializare (de ex.: F(ear)O(f)M(issing)O(ut) – Teama de a nu rata.
  • Crearea unei imagini false, pentru că rețelele de socializare sunt mediul ideal în care putem să ne cosmetizăm la infinit și după bunul plac propria imagine, să ne edităm aspectul fizic din fotografii.
  • Impulsivitatea, pentru că, în special Facebook, se bazează pe încurajarea de reacții instant, pe moment, la orice postare ne este adusă în față, fără măcar să analizăm informațiile pe care le vedem, fără să le verificăm veridicitatea. Or lipsa unei gândiri critice, analitice nu este conformă Evangheliei. Mântuitorul ne îndeamnă: „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” (Mt. 10,16).
  • Bârfa, pentru că oricât de mult ne-am plânge de lipsa timpului, având la dispoziție un mijloc atât de facil de a spiona viețile celorlalți (mai mult ca sigur plictisiți de propriile vieți), tot timpul va exista și această ispită.
  • Nesimțirea, pentru că, atunci când nu vezi omul față către față, îți permiți să spui orice, oricui, să jignești de câte ori ai ocazia, pentru că tu, stăpân pe propriul tău profil, ai mereu dreptate, tu nu greșești niciodată, tu ești cel mai bun, cel mai deștept, cel mai frumos.

De cele mai multe ori rețelele sociale reușesc să scoată ceea ce este mai rău în noi, să ne stârnească răutatea și să ne mutileze sufletele, totul cu acordul nostru, totul crezând că ceea ce facem, indiferent cât de ciudat ar fi, este normal. Numai și numai pentru că majoritatea o fac. Din punct de vedere duhovnicesc, din punct de vedere rațional, niciodată o faptă nu devine acceptabilă numai și numai pentru că o fac mulți din jurul nostru. Tocmai de aceea mulți aleg să fie vigilenți atunci când cine vorba de timpul petrecut pe rețelele de socializare; unii își închid conturile în timp ce apar clienți noi. Dar, ca orice modă, mai mult ca sigur că și aceasta are o perioadă de glorie, urmată de pierderea interesului pentru astfel de activități. Însă costul acestei mode este uriaș, datorită schimbărilor pe care le produce în comportamentul uman. Voci precum Lady Gaga („Rețelele sociale sunt toaleta internetului”), Jim Carrey (după ștergerea contului de Facebook: „Îi îndemn pe toți investitorii cărora le pasă de viitorul nostru să facă același lucru”) sau mulți alții care recomandă interacțiunea directă cu prietenii, întâlniri față către față, sunt luate în derâdere de către mulți, însă doar ridică niște semne de întrebare, ne provoacă să analizăm rațional eficiența rețelelor sociale în viața noastră.

Ne putem păcăli, de multe ori, că pe aceste rețele de socializare  putem găsi sfaturi, îndemnuri legate de viața spirituală. Însă trebuie să ținem cont de faptul că extrem de multe pagini pretins duhovnicești au în spate persoane fără nici o pregătire teologică, persoane care prin sfaturile și îndemnurile lor fac mai mult rău decât bine. E ca și cum ai merge la un vraci, când, de fapt, tu ai nevoie de un medic adevărat, calificat. Rețelele de socializare au mutilat, în multe cazuri discernământul spiritual, de exemplu unele acte de binefacere făcute în văzul tuturor (astfel că ajungi să le faci doar pentru a primi aprecieri, nu din convingere); distribuirea de imagini luate greșit drept icoane (cu floricele și beculețe clipocind) pentru a ne arăta credința; fotografii, selfie-uri  făcute în biserică, în toiul slujbelor, pentru a vedea și alții exact cum primim binecuvântarea divină (în loc să fim atenți la rugăciune). Și multe astfel de cazuri în care cădem în ridicol pe nesimțite.

Problema cea mai mare legată de prezența pe rețelele de socializare este că acestea creează dependență, la fel ca jocurile video, jocurile de noroc, tutunul, alcoolul, drogurile. Aceste obsesii devin ceea ce, din punct de vedere spiritual se numește patimă, un obicei care ne subjugă voința, ne transformă viața în mod negativ, ne transformă personalitatea, ne influențează modul de gândire, ne distruge viața spirituală.

Soluția nu este neapărat renunțarea la aceste rețele de socializare (deși, pentru unele persoane, care ajung mult mai ușor și mai repede la dependență, aceasta este singura soluție), dar încercarea de a găsi un echilibru, de a extrage părțile pozitive și de a ne feri de efectele negative. Cu cât mai mult putem rezista fără ele, cu atât suntem mai liberi și mai prezenți în viața reală.

„Răscumpărați vremea căci zilele sunt rele” (Efeseni, 5,16).

 

pr.Marius Lauruc

Advertisements




Вилікувальна сила посту

16 03 2019

Під такою назвою вийшла минулого року, в румунському перекладі, книга знаминитого американського лікаря Джейсон Фунг (Dr. Jason Fung). Ця дуже цінна книга включується золотими буквами в низку наукових кних, які через глибокі дослідження підтверджуть істини Св. Письма.

Не була-б ця книга інтересною для сучасності якщо-б в ній питання посту торкалося-б тільки тілесного його розміру.

 

Зворушує кожного зацікавленого – в цій справі – читача роздуми щодо духовного розміру посту. Зупинімось далі над цими дорогоцінними думками, навіть передбачиними думками.

Насамперед, автор нагадує про заборону яка далась прародичам Адамові та Єві в Раю споживати овочів з якогось там дерева. Єва була переможена спокусником: тут автор має відмінний висновок: «піст є актом віддаленя спокуси і навернення до Бога».

Говорячи про спокусу яку переніс в пустині Сам Господь наш Іісус Христос, автор зупинився над євангелським уточненням що після сорокденного посту, Господь «… вкінці зголоднів» (Мт. 4,2).

Тут він має цікаву ідею, що «… голод зникає, часто в багатоденному пості». Ради його не тільки лікарських думок, але й ради його відмінних богословських думок, не можна не спогадати далі і наступні  повного святого глузду слова: «Вірники спорожнюють символично душу щоб були приготовлені прийняти Бога. Піст не є запереченням самого себе, але намаганням до духовності і до спільноти з Богом і пробою почути голос Його. Через піст, підкорюєш тіло Святому Духові, смиряєш душу перед Господнєю присутністю і приготовляєшся почути голос Господній».

Прекрасні слова!

В цій книзі говориться і про перших прихильників посту де спогадується пару великих імен. Основоположник модерної медецини, Гіпократ, був сильним прихильником посту. Грецький історик Плутарх писав: «Замість того щоб вживати лікарство, ліпше для тебе тієї днини постити».

Парачелсус, швейцаро-німецький науковець, основоположник токсікології, має такі слова: «Піст є найголовнійшим ліком, він є нашим внутрішним лікарем».

Бенямін Френклін, один із великих науковців і один з фондаторів Америки, говорить що: «піст є один із найліпших ліків».

В обговоренню тілесного розміру посту відзначаються дві частини: 1) хто є звільнений від тілесного посту і 2) вилікувальна сила посту.

За думкою автора цієї книги звільнені від посту є: каліки, діти до 18 років, вагітні жінки та жінки які плекають немовлят.

Дуже розумно проаналізований є тілесний розмір посту. Він не треба щоб був випадковим у нашому життю, але, для нашого здоров’я, він треба щоб став правилом нашого життя.

В обговоренню одноденного або багатоденного тілесного посту мається на увазі автором найлегкий або строгий піст, коли дозволяється випити ввечері трошки води (ми будемо казати, освяченої води і трошки просфори або сухого хліба).

Цікаво спогадати про користі які приносить нам тілесний піст і які користі є описані з точними доказами людей які добились них.

Які то є користі посту для тілесного здоров’я?

  • Очищує розум і збільшує силу його;
  • Зміцнює серце;
  • Відвертує алзгаймер;
  • Дарує довголіття;
  • Зменшує рівень цукра в крові, допомагаючи вилікуватись від діабету 2-го ступення, або може робити чудеса з тими що з діабетом 1-го ступення.

Спогадується і про пару інших користей від тілесного посту, але ми зупинились над тими що найголовніші.

Перебільшення в їжї не потрібно щоб появлялось в життю людини ні перед днів посту і теж після днів посту.

Майже кожній з цих добрих наслідків тілесного посту знаходяться описані в Св. Письмі.

Спогадаймо собі тільки про Даниїла пророка і про його трьох товаришів які не хотіли споживати царську їжу і після дисятиденного посту «… Бог дав їм пізнання, та розуміння в кожній книжці та мудрості, а Даниїлові розумітися на всякому видінні та снах… вигляд виявлявся їм кращим і були здоровіші на тілі, аніж всі ті юнаки що їли царську їжу» (Дан. 1, 15-17).

Наприкінці не можемо не пом’янути і інший чудовий наслідок доброго посту, про який говорить в цій книзі одна вірничка Великої Британії:

«Один непердбачений наслідок посту є відчуття сильної спільноти з стародавніми моїми предками, а головно з жителями печерів, для котрих піст була щоденна нормальна реальність. Вони не тільки що перейшли так через життя, але мали шанс бути здоровими і сильними. Думаю на них мало і ніжно. Ми прогресували і змогли жити без їжї довгий час».

Добрий пост всім нашим українцям православним, та всім які вірують в Христа Розп’ятого і Воскреслого.

от. Микола Лаурук





Geopolitică și fake news

24 01 2019

În articolul „Ucraina – o țară divizată geopolitic și religios”, publicat pe www.salutsighet.ro dl prof. univ. dr. Nicolae Iuga încearcă să prezinte  situația politică și religioasă a Ucrainei, o țară măcinată de conflicte. O face, însă dintr-o perspectivă neechilibrată.  În ceea ce privește situația eclezială aș dori să aduc niște lămuriri.

Așa cum, indiferent de interesele pe care alte state le au în Ucraina, vocea / alegerea poporului este importantă, la fel și în viața spirituală nu se poate vorbi doar de influențe externe, lăsând poporului ucrainean poziția unei simple marionete lipsite de rațiune, de care profită oricine dorește, oricine se impune.

Obținerea autocefaliei (independenței) unei Biserici Ortodoxe Ucrainene unificate a fost un deziderat mult mai vechi al poporului ucrainean (atât al celor care trăiesc în granițele țării, cât și al celor din diaspora). Dezideratul acesta a fost ținut sub control de către Mitropolia Ortodoxă a Kievului (supusă Patriarhiei Moscovei). În vederea temperării acestei dorințe nu a fost permisă folosirea limbii ucrainene în cult, considerată o limbă improprie în acest sens, insistându-se pe sacralitatea limbii slavone (teorie apropiată ereziei medievale a celor trei limbi sacre – ebraica, greaca și latina). Or limba slavonă poate fi înțeleasă de către un ucrainean cu aceeași „lejeritate” cu care un român de rând înțelege latina vulgară. Cărți de cult în limba ucraineană au tipărit doar facțiunile ortodoxe până recent nerecunoscute și Biserica Greco-Catolică ucraineană, iar în diaspora Bisericile Ortodoxe Ucrainene (aparținând fie de Patriarhia Constantinopolului, fie de Patriarhia de la București, cum este cazul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România). Mai apoi Mitropolia Ortodoxă a Kievului a funcționat ca o portavoce a Rusiei în Ucraina, depășindu-și rolul spiritual și devenind o unealtă de propagandă rusă. Astfel, nu este de mirare că numeroși clerici ce aparțin Patriarhiei Moscovei, de pe teritoriul Ucrainei,  au dosare penale pentru propagandă anti-ucraineană sau pentru subminarea autorității de stat.

Dorința poporului ucrainean suprapusă peste nemulțumirile acumulate referitor la modul în care erau tratați în propria lor țară a împins această chestiune pe agenda Sinodului din Creta, însă, la presiunea Moscovei problema Bisericii Ortodoxe din Ucraina a fost retrasă de pe acea agendă. (Sinodul din Creta, din 2016, chiar dacă mulți îl contestă,  reprezintă un mare plus pentru Bisericile Ortodoxe, pentru că aduce unele lămuriri, hotărâri extrem de importante pentru viața spirituală a ortodocșilor din întreaga lume).

Un rol important în obținerea autocefaliei l-au avut și Bisericile Ortodoxe Ucrainene din diaspora, în special cele din America de Nord. (În Canada trăiește cea mai mare comunitate de ucraineni, după Rusia, aproximativ un milion de persoane). Biserica Ortodoxă ucraineană din Canada aparține de Patriarhia Constantinopolului din anul 1990, cea din S.U.A. alăturându-i-se la scurtă vreme (date pe care Dl. Iuga, se pare, nu le știa). Datorită insistențelor ucrainenilor din America de Nord în vederea acordării autocefaliei exarhii trimiși de către Patriarhia de Constantinopol în Ucraina anul trecut au fost aleși din rândul celor două Biserici ucrainene de acolo: episcopul Ilarion, din Canada și episcopul Daniel, din S.U.A.

În mesajul de felicitare pe care l-a trimis Mitropolitului Epifanie (mitropolitul noii Biserici ucrainene), Yurij, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada subliniază faptul că acordarea autocefaliei este o dorință a fiecărui ucrainean ortodox din diaspora[i].

În ceea ce privește afirmația (prefer să cred că insuficient verificată și nu tendențioasă) pe care dl. prof. Iuga o face, bazându-se pe „surse foarte informate și credibile din mediile diplomatice din SUA”, conform căreia Patriarhul Constantinopolului ar executa ordinele Statelor Unite și ale Israelului, urmărind interesele acestor două state în Turcia, se impun unele precizări. Informația aceasta a fost preluată de către dl. prof. Iuga de pe www.cuvântul-ortodox.ro, o pagină de internet cu viziuni extremiste, anti-ecumenice, pe care publică în general persoane fără nici o formare teologică. Articolul citat de către dl. prof. Iuga reia unele presupuse afirmații făcute de un fost ambasador american, Arthur H. Hughes, conform cărora Patriarhul Bartolomeu reprezintă interesele Statelor Unite în Turcia. La o simplă verificare a acestor afirmații vedem că situația e total diferită. Într-un interviu[ii] acordat săptămânalului The National Herald, fostul ambasador american afirmă că acel articol a fost trimis unui jurnal online pro-rus (www.orientalreview.org) printr-un email, dar el nu este nici autorul articolului și nici expeditorul emailului. Fiind informat de publicarea acestui articol el a cerut ștergerea lui imediată (ceea ce s-a și întâmplat) dar și publicarea unei dezmințiri (refuzată de către administratorii revistei online). Lucrul acesta  s-a întâmplat în 2016, pe fondul tensiunilor crescânde între S.U.A. și Turcia generate de refuzul americanilor de a-l extrăda pe Fethullah Gulen. Fostul ambasador se gândea chiar să dea în judecată acea publicație, pentru că astfel de știri false ar fi dus la escaladarea conflictului între cele două țări. Mai mult, domnia sa a subliniat faptul că nu a scris niciodată nimic despre Patriarhia Constantinopolului ori despre Turcia. În acest sens a trimis o dezmințire și Mitropolitului Demetrios, exarhul patriarhului Bartolomeu[iii]. Publicarea acelui articol face parte din războiul mediatic dus de către Rusia în vederea discreditării[iv]. Chiar dacă a fost șters, a stat suficient în mediul online pentru a fi preluat, redistribuit și citat la nesfârșit. Însă nu reprezintă nimic altceva decât un simplu fake news.

Cu toate că accesul la informație este extrem de facil în ziua de azi, preferăm să dăm crezare oricărei știri fără a ne pune semne de întrebare, fără a judeca rațional, fără a cerceta. O facem din comoditate, din lipsă de timp, dar mai ales ignorând faptul că orice știre falsă pe care o acceptăm, căreia îi dăm crezare, ne modifică propria viziune asupra societății în care trăim. Când realizăm aceasta vom vedea că știrile false au legătură și cu noi și cu modul nostru de a gândi.

 

pr. Marius Lauruc

 

 

[i] https://uocc.ca/wp-content/uploads/2018/12/English-Translation-of-Congratulatory-Letter-to-the-Newly-Elected-Metropolitan-of-the-OCOU.pdf

[ii] https://www.thenationalherald.com/135565/ambassador-hughes-denies-authorship-of-fabricated-article-against-patriarch-bartholomew/

[iii] http://myocn.net/retired-us-ambassador-arthur-h-hughes-did-not-pen-shared-article/

[iv] https://publicorthodoxy.org/2018/01/29/russian-information-war-constantinople/





Concert de colinde

9 01 2019

Duminică, 6 ianuarie, corul parohiei noastre a susținut tradiționalul concert de Crăciun. Puteți urmări, mai jos, câteva din colindele pregătite.

Dumnezeu să le răsplătească jertfa născută din dragoste pentru cîntările religioase.

 





Pe cine ispitește referendumul?

4 10 2018

Subiectul cel mai discutat din ultima perioadă, referendumul pentru redefinirea constituției, reprezintă, în primul și în primul rând o ispită. Pe cei care nu cred îi ispitește să judece, să atace și să condamne credința și pe credincioși, iar pe cei care cred îi ispitește să se considere superiori. Și unii și alții au nevoie de mult calm pentru a putea înțelege argumente celeilalte tabere dar, mai ales, trăsături de care foarte puțini, și de la unii și de la alții, dau dovadă, și anume respect, toleranță, blândețe, judecată limpede.

Pentru cei care credem, problema homosexualității, de la care a pornit totul, este una destul de limpede: este un păcat, adică un tip de comportament contrar poruncilor și îndemnurilor șui Dumnezeu. Însă, problema cea mai mare, atât pentru cei care cred cât și pentru cei care nu cred, vine din faptul că nu reușim să pricepem foarte limpede ce anume este păcatul. Nu este în nici un caz un tip de comportament, o acțiune, un obicei, un gest pe care Dumnezeu îl interzice doar de dragul de a o face. Ne recomandă să nu facem acel lucru numai pentru faptul că noi avem de pierdut ceva făcându-l. În ceea ce privește problema familiei (nu toți sunt făcuți pentru a forma o familie – Ap. Pavel –singuri) orice păcat împotriva ei îl privează pe om nu doar de înțelegerea adevăratului sens al conviețuirii dintre un bărbat și o femeie, cât mai ales de o cale de a crește, de a se maturiza tocmai prin intermediul acestui tip de conviețuire.

„Și a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Fac. 2,18). Acesta este scopul familiei: conviețuirea și sprijinul reciproc. Lucrul acesta reușim să-l înțelegem cel mai bine doar atunci când ne sunt foarte clare diferențele sufletești și mentale dintre bărbat și femeie; aceste diferențe se completează reciproc, se îmbină perfect acolo unde este armonie și doar în acest mod soțul și soția își devin unul altuia „ajutor potrivit”. Orice alte lucruri care derivă din această conviețuire sunt doar efecte iar nu scopuri ale căsătoriei. De aceea porunca „creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți” (Fac. 1, 28) nu se referă strict la familie, nu este definitorie pentru familie, dar este o poruncă dată umanității în general, este  o chemare făcută omului de a stăpâni lumea și de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin ea, de a-L vedea pe Creator în Creație. Orice încercare de a transforma familia într-o simplă fabrică de copii (așa cum doresc să demonstreze și unii așa – ziși duhovnici) se bazează atât pe o înțelegere șchioapă a Scripturii cât mai ales pe o înțelegere greșită a familiei.

Zilele acestea un duhovnic relativ important a spus că părerea lui Dumnezeu despre homosexualitate este clar exprimată de ceea ce s-a întâmplat la Sodoma și Gomora. Dar dacă citim cu atenție cap. 13-14 și 19 din Cartea Facerii vom vedea că nu homosexualitatea era problema lor cea mai mare. Erau două cetăți ai cărei locuitori se războiau des cu cetățile învecinate; erau oameni întăriți în răutate: „oamenii Sodomei erau răi și tare păcătoși înaintea Domnului” (Fac. 13, 13). Răutatea lor era atât de mare încât Dumnezeu i-a spus lui Avraam că ar fi cruțat aceste două cetăți chiar dacă erau în ele 10 oameni drepți în ele. Adică ar fi iertat greșelile locuitorilor celor două cetăți pentru 10 oameni drepți. Dar nu erau nici măcar atâția. Este șocant și absurd să spunem că datorită homosexualității au fost pedepsite acele două cetăți. Este încă o dovadă de lectură superficială a Scripturii și de interpretare sucită, tendențioasă.

Orice păcat împotriva familiei, fie că este vorba de homosexualitate,  sau de violență domestică, este un păcat privativ – adică ne împiedică să cunoaștem sensul vieții în familie și să evoluăm, nu din punct de vedere duhovnicesc, dar din perspectivă psihologică, comportamentală ș.a.m.d.

De ce susțin că referendumul este o ispită? Pentru că, pentru mulți dintre cei care se declară credincioși este foarte greu de făcut diferența dintre păcat și păcătos. Pentru că totdeauna este mult mai ușor să vezi păcatul aproapelui decât propriile greșeli și este mai comod să etichetezi pe cei din jurul tău în funcție de păcatele făcute; dar mai ales este extrem de tentant să considerăm păcatele aproapelui ca fiind mai mai, mai grele, mai grave decât propriile noastre greșeli. Homosexualitatea nu este nicidecum cel mai mare păcat pe care omul îl poate face. Mai mult, un păcat pe care îl facem, o patimă de care nu reușim să scăpăm nu ne caracterizează.

Din punct de vedere spiritual omul se poate chiar  naște cu o predispoziție, o înclinație pentru un anumit păcat. Cel care nu reușește, sau nici măcar nu încearcă să lupte împotriva respectivei înclinații spune că așa l-a făcut Dumnezeu. Este foarte comod să închizi orice discuție cu acest argument. Însă nu Dumnezeu ne-a făcut. Fiecare dintre noi seamănă atât fizic cât și sufletește cu cei care ne-au dat viață. Avem, fiecare, propria personalitate, dar anumite trăsături le moștenim. De asemenea unele defecte fizice pot fi rezultatul unor mutații din timpul formării fătului. Nu am nici un dubiu că și unele trăsături de comportament au aceeași cauză. Unii se nasc cu predispoziție spre alcoolism, spre hoție, sau chiar spre homosexualitate. Pentru cei care doresc să evolueze spiritual, aceste erori pot fi controlate. Dar totul ține de libera alegere a fiecăruia.

Referendumul este o ispită și pentru că mulți încearcă să își facă scenarii apocaliptice  legate de acceptarea homosexualității. Nu vrem ca ei să poată adopta copii, dar oare nouă ne pasă de copiii abandonați? Este adevărat că legea adopțiilor este sucită și descurajantă, dar nu o dată am auzit: „Eu nu cresc copiii altora. Nu sunt responsabilitatea mea. Aș adopta, dar nu din orice etnie”. Nu sunt toate acestea semne de fariseism și nepăsare?

Referendumul este o ispită mare și pentru cei ce i se opun. Îi desconsideră pe cei ce cred, îi consideră inferiori, limitați intelectual, needucați și își manifestă convingerile cu ură. Doar cei cu o cultură limitată și educație deficitară pot susține că religia duce la regres iar știința la adevărat progres. Nu există incompatibilitate între știință și credință. Dacă pentru un ateu știința explică modul în care funcționează universul, pentru un credincios ea face mai mult, îl ajută să-L descopere pe Dumnezeu în univers.

Este de-a dreptul absurd faptul că majoritatea celor care îndeamnă la boicotarea referendumului prin neprezentare provin din rândul celor care la fiecare alegeri își îndeamnă semenii să participe la alegeri, să participe la viața cetății, să nu stea indiferenți.

Mai apoi este foarte important să nu ne amăgim cu ideea că parlamentarii țin foarte mult la moralitatea populației. Unii dintre ei, promovând valorile familiei, fac alte păcate împotriva familiei, împotriva propriilor soți sau soții, împotriva propriilor copii, demonstrând că vor doar să se folosească de acest referendum pentru a câștiga unele voturi în plus la următoarele alegeri.

Poruncile lui Dumnezeu nu pot fi legi ale statului, pentru că statul te obligă, dar Dumnezeu îți dă dreptul să alegi. De multe ori statul permite ceea ce Dumnezeu ne sfătuiește să nu facem. O problemă morală reală, cu mult mai gravă decât homosexualitatea, pentru țara noastră, o reprezintă avortul. Nu vorbim de cazuri excepționale; acelea se interpretează separat, chiar individual. Conform Centrului de Calcul, Statistică sanitară și Documentare a Ministerului Sănătății, din 1958 până în 2008 au fost avortați 22.178.906 copii. Mai mult, România și Rusia, două țări care își umflă pieptul de atâta ortodoxie, sunt singurele din lume în care numărul copiilor avortați depășește numărul populației în viață. Două țări pline de criminali.   Nu femeia singură avortează, dar sprijinită de cele mai multe ori de soț / partener, care se consideră absolvit de orice răspundere, dar are mâinile la fel de pătate de sânge.

Astea sunt principalele motive pentru care spun că referendumul este o ispită. Nu știu ce rezultat va avea. Fiecare este liber să meargă sau nu la vot și să voteze cum îi dictează conștiința. Să nu uităm, totuși, că mesajul Evangheliei s-a răspândit în vremuri în care homosexualitatea era mult mai răspândită decât acum, iar cei care deveneau creștini își trăiau credința cu conștiinciozitate. Să nu uităm că Mântuitorul se apropia cu dragoste de cei pe care societatea îi considera cei mai mari păcătoși și așa reușea să îi îndrepte.

Important este să nu cădem în aceste zile în ispită: cei credincioși să nu ne lăsăm ispitiți de gândul că suntem mai drepți, mai sfinți înaintea lui Dumnezeu, iar cei necredincioși să nu se lase ispitiți de gândul că sunt mai inteligenți decât cei credincioși.

Din perspectiva credincioșilor, acest referendum, indiferent de rezultatul său, dacă va fi validat sau nu, este mai mult decât o mărturisire de credință, este un semnal de alarmă, o modalitate de a atrage atenția asupra faptului că anormalitatea nu poate fi normalitate, însă fără a instiga la ură pentru că Dumnezeu „ nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”.  E esențial ca și noi să dorim acest lucru  și să ne comportăm ca atare.

Probabil că multe persoane hotărâte să voteze au fost descurajate în ultima perioadă de mesajul radical – apocaliptic al unor extremiști religioși, la fel cum multe persoane hotărâte să nu voteze au fost încurajate să o facă tocmai în urma campaniei agresive și pline de ură a activiștilor ce se opun acestui referendum.

pr. Marius Lauruc





Simpozion international

21 07 2018

Marți, 17.07, la biserica ortodoxă ucraineană din Sighetu Marmației  a avut loc, cu binecuvântarea P.F. Patriarh Daniel, simpozionul internațional „100 de ani de la eliberarea din temnița sigheteană a cuviosului Alexie Carpatinul”.  Anul acesta se împlinește un secol de când cuviosul Alexie Kabaliuk, numit și Apostolul Transcarpatiei a fost eliberat din închisoarea din Sighetu Marmației, unde fusese închis de către autoritățile austro-ungare alături de alți creștini ortodocși pentru simplul motiv că a propovăduit credința ortodoxă în această regiune. Nu doar faptul că a pătimit în fosta închisoare sigheteană (actualmente Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței) îl leagă de nordul României; el a și propovăduit, a botezat, a slujit în case particulare în unele sate din Maramureș (Remeți, Crăciunești), iar familiile care au avut contact cu el încă îi păstrează amintirea chiar la două generații distanță. De aceea inițiatorului acestui eveniment, desfășurat în parteneraiat cu Uniunea Ucrainenilor din România, pr. consilier dr. Nicolae Lauruc a considerat că Sighetul ar trebui să marcheze printr-un simpozion acest centenar.

După ce s-a slujit acatistul Sf. Alexie, au prezentat scurte referate despre viața și activitatea Sf. Alexie, despre contextul politic care a dus la condamnarea și întemnițarea sa: pr. Vitali Kemin, protopop de Iasinia, pr. Ioan Vucikan, de la biserica Buneivestiri din Hust, ctitorită de către Cuviosul Alexie Kabaliuk după eliberarea din închisoare, pr. Vicar General Ioan Pițura, pr. protopop Ilie Albiciuc, din Lugoj, pr. Marius Lauruc, pr. dr. Nicolae Lauruc și a fost citit și referatul pr. Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului. Din delegația din Ucraina a mai făcut parte și arhim. Adrian Maleta, starețul mănăstirii din satul Iza, unde se află moaștele cuviosului Alexie.

Simpozionul s-a încheiat cu un scurt concert susținut de către corul bisericii ortodoxe ucrainene Sighet (dirijor Margareta Lauruc).

 





Міжнародний симпозіум

21 07 2018

17 липня ц.р. в нашій Хрестовоздвиженській українській православній церкві відбувся відмінний Міжнародний Симпозіум. Кажемо «відмінний», тому що він не тільки що носив історично – еклесіальну печать, але був симпозіум парадоксального розміру. Хоча він був міжнародний, все-таки був симпозіум рідних по вірі і по крові.

Багато історичних ступнів є покриті порохом і забуттям, але історичні ступні які носять духовну печать не можуть бути ніколи покриті світьськими знарядями і людськими немочами, тому що вони вписані високо, вписані в небі і в Книзі Життя.

Так пояснюється що стопи, молитва, сповідництво віри православної  серед бурі гоніння, тяжкі віддихання в злопамʼятній тяжкій сігетській тюрмі і взірцева жертовність преподобного Алексія Карпатського вписані невщербленно в памʼяті українців православних румунської Мараморощини.

На пропозицію нашої парафії Український Православний Вікаріат запросив благословіння від Патріарха Румунської Православної Церкви, блаженнішого Даниїла  щоб, 17-го липня 2018, відбувся в нашій церкві  Міжнародний Симпозіум, на тему «100 років від виходу з тяжкої сігетської тюрми преподобного Алексія Карпатського».

Чому на нашу пропозицію? – Тому що ми перші сусіди  з сігетською тюрмою і тому що наші вірники говорили нам про тісні звʼязки їхніх родичів з сповідником православʼя  і в наших краях. Навіть одна сімʼя передала для нашого музею Часослов якого подарував преподобний Алексій Кабалюк їхньому батькові, якого тайно похрестив в православному обряді.

Бажалось щоб поруч всього нашого духовенства, як сігетської протоієрії так і банатської протоієрії, були запрошені  і священики румуни і головно браття по вірі і крові з Закарпаття, з тих міст до яких був привʼязаний  преп. Алексій Кабалюк. Патріарх Даниїл благословив  запросити делегацію з Закарпаття в кількості вісім осіб.

Делегація з України прибула в такому складі: Митроф. Прот. Віталій Кемінь, благочинний Ясіння (звідки родом був прп. Алексій); Архим. Адріан Малета, ігумен монастиря  з Нанкова, де знаходяться мощі прп. Алексія; один послушний монастирський; Митроф. Прот. Др. Іоан Вучкан з Хуста, який служив в церкві побудованій прп. Алексієм; Митроф. Прот. Михайло Шутко з Рахова (разом з сином Шутко Михайло); прот. Богдан Волощук з Хуста разом з добродікою Наталією.

Симпозіум почав з Акафістом до прп. Алексія Карпатського.  На цьому милому Симпозіймі виступили з гарними словами і доповідями слідуючі учасники: Ген. Вікарій прот. Іоан Піцура (який мав гарне вступне слово, головно що в його рідному селі, Кричунів, прп. Алексій мав велику дію); пару слів сказав пан Мирослав Петрецький, голова Союзу Українців Мараморощини; перший з делегатів України виступив митроф. прот. Віталій Кемінь, благочинний ясінський; дуже цікава була його доповідь. Слідував теж з прекрасною доповіддю митр. Прот. Др. Іоан Вучкан; слідувала доповідь, на історичну тему, румунського протоієрея  сігетського округу, прот. Васіле Поп; цікава в дійсності була доповідь відмінного ісорично-релігійного характеру от. Маріуса Лаурук, сігетського священослужителя; прот. Ілля Албічук з Лугожу мав теж цікаву доповідь де говорив про прихід закарпатців в Банати; закінчився Сімпозіум з виступом прот. Миколи Лаурук, парох сігетської парафії, який спогадав пару рядків з протоколу який був зроблений 1914 року при  увʼязненню ясінських, закарпатських сповідників Православʼя, начолі з преп. Алексієм Кабалюком , якому спотворили (як, в загалі всім закарпатцям) імʼя з Олександра на угорське Шандор.

Було цікаво для всіх учасників бачити відеозаписи з покійним отцем Йоакимом Бабінец, котрий, в студентських роках (30 років після суду над Алексієм) був закритий і він в цій Австро-угорській сігетській тюрмі і двох нащадків тих що були привʼязані до отця Алексія: пані Доріна Голдіш і пан Степан Тафічук.

Сігетський хор виступив чудово з дуже гарними піснями і головно з новою піснею в честь прп. Алексія, складеною пані добродійкою Маргаретою Лаурук, керівниця сігетського хору.

Всіх присутніх помирував наприкінці Архим. Адріан Малета.

Вручилось Ген. Вікарієм Іоаном Піцуром, вкінці Ювілейні Грамоти, духовенству, хорові сігетському, керівництву Радіо Сігет і Марі Войнеску, що відповідає за тижневу українську радіопередачу, деяким особам, привʼязаним до цього свята.

Трьом містам з України: Ясінню, Монастирю з Нанкова і Митрополиту Марку, Хустському Архиієрею вручились ікони прп. Алексія  з розпростертим омофором над сігетською  тюрмою, як переможець її. Ікони були здійснені художником Боднарюк Діну, сином сігетського дяка.

При мируванню учасників, протоієрей Віталій Кемінь вручив кожному учасникові ікону преп. Алексія. Також, делегація з Закарпаття подарила гарні ікони: сігетській церкві, Ген. Вікарію, протоієрею з Лугожу та Союзові Українців.

Ця відмінна подія яку благословив самий наш новий святий сповідник і захисник  Православʼя з обидвох країв Тиси, прп. Алексій зробилась за кошти сігетської парафії та допомоги Союзу Українців Румунії.

На другий день пішлось, з гостями закарпатськими, слідами прп. Алексія і головно в монастир Біксад, куда доходив  з дитинства прп. Алексій. Всі відчувались чудово. Всіх нас зворушила гостиприємність ігумена Емануєла і його таїнственні слова  про нашого святого та прозорливого отця біксадського Аркадія.

Про цю святу днину було написано якраз на другий день в центральній патріархальній  газеті, стаття підписана отцем Маріусом Лаурук, який написав про цю подію і в газеті Союзу Українців.

Уривка з Симпозіума, та враження гостей з України  і нашого духовенства  були передані  в тиждень після цієї  незабутної днини на українській передачі  Радіо Сігет.

Святий Божий угоднику, преподобний Алексіє Карпатський моли Бога за всіх нас!

 

participanti simpozion