
Sâmbătă, 11 decembrie, la Sighetu Marmației a avut loc etapa pe protopopiat a concursului biblic „Молодь в сторінках Святого Письма / Tinerii în paginile Sfintei Scripturi”. Acest concurs se desfășoară pentru prima dată în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean (la inițiativa părintelui Vicar Nicolae Lauruc), în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România. La această etapă au venit copiii cel mai bine pregătiți din fiecare parohie ortodoxă ucraineană din Maramureș.
Concursul s-a desfășurat la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației. În sala festivă a liceului s-a rostit, mai întâi, o rugăciune pentru binecuvântarea participanților, în prezența tuturor celor care au fost implicați în acest proiect. Părintele Vicar Nicolae Lauruc i-a felicitat pe participanți pentru că au venit să reprezinte parohiile lor, spunându-le că, indiferent de rezultat, toți sunt câștigători, datorită faptului că au sacrificat din timpul lor pentru a studia tematica pentru concurs. Părintele Protopop Petru Rahovan a mulțumit participanților și celor implicați în acest proiect, în special conducerii U.U.R., menționând că intenționează să organizeze o tabără pentru tinerii parohiilor din Vicariat. Dl. Deputat Nicolae – Miroslav Petrețchi, Președintele U.U.R. s-a implicat îndeaproape în organizarea acestei etape a concursului, atât la Sighetu Marmației cât și la Lugoj. Domnia sa a subliniat importanța acestui concurs pentru participanți dar și pentru colaborarea dintre Vicariatul Ortodox Ucrainean și Uniunea Ucrainenilor din România. Aceste două instituții reprezentative pentru comunitatea ucrainenilor din România au în derulare mai multe proiecte comune, cel mai important fiind, deocamdată, chiar acest concurs. Dl. Miroslav Petrețchi, Președintele U.U.R. Maramureș, care a pus mult suflet în organizarea acestui concurs, felicitându-i pe participanți, a subliniat faptul că această colaborare dintre cele două instituții trebuie să continue și să se intensifice. Dl. prof. dr. Vasile Cureleac, directorul Liceului ucrainean, care a acceptat cu dragă inimă ca acest concurs să se desfășoare în clădirea liceului, a menționat faptul că școala și Biserica sunt esențiale pentru păstrarea și transmiterea sufletului și a identității ucrainene.
Copiii au răspuns cu emoție la întrebările acestui concurs, pregătite diferențiat, pentru fiecare nivel de studii. Parcurgând tematica pentru această etapă a concursului, ei știau că testul nu va fi simplu. Pregătirea pentru concurs nu a fost doar o simplă răsfoire a paginilor Scripturii, nu a fost o simplă călătorie prin evenimentele Vechiului și Noului Testament. Iar întrebările au fost pe măsură, pentru că altfel nu se putea face o ierarhizare a participanților. Seriozitatea cu care s-au pregătit participanții demonstrează că ei sunt mereu pregătiți să vorbească nu doar despre evenimente biblice cunoscute, ori despre personalitățile biblice, dar și despre Ietro, Gherșon și Eliezer, Elcana și Ana, Daniel, Misael, Anania, Azaria, Manoe, Tobit și Tobie, Asineta. De asemenea pot să vorbească detaliat despre minunile și evenimentele noutestamentare studiate.
Câștigătorii acestei etape sunt: Boiciuc Elias (Premiul I), Privigyei Ana-Maria (Premiul II), Dobra Daria (Premiul III), Semeniuc Vasile (Mențiune), la clasele 9-12; Rahovan Bogdan (Premiul I), Anișoreac Andrei (Premiul II), Hrezdac Cristian (Premiul III), Neamcsuk Diana (Mențiune), la clasele 5-8; Lauruc Damian (Premiul I), Grijac Delia (Premiul II), Dobroschi Marusea (Premiul III), Lauruc Vasilica (Mențiune), la clasele 2-4. Aceștia se vor alătura câștigătorilor din Protopopiatul Lugoj, la începutul anului 2022, pentru a participa la etapa pe Vicariat.
U.U.R. a oferit premii generoase constând în cărți, reviste și bani (Premiul I – 1.000 de lei, Premiul II – 800 de lei, Premiul III – 600 de lei, Mențiune – 400 de lei și Premiu de participare – 200 de lei).
Îi felicităm pe toți elevii care au luat parte cu cinste la acest concurs, dar și pe cei care s-au implicat în organizare: pr. Vicar Nicolae Lauruc (inițiatorul acestui proiect), pr. Protopop Petru Rahovan, dl. Deputat și Președinte al U.U.R. Nicolae Miroslav Petrețchi, dl. Miroslav Petrețchi, dl. Vasile Cureleac, d-na Veronica Rahovan, pr. Ioan Iurcea, pr. Viorel Brotnei, pr. Nicolae Covaci, tuturor preoților care s-au ocupat de pregătirea tinerilor și, nu în ultimul rând, părinților care au înțeles cât de importantă este oferirea unei educații spirituale solide în dezvoltarea copiilor.
Unul din cei mai mari teologi ai secolului XX, Georges Florovsky, spunea că efortul fiecărui credincios se poate rezuma la dobândirea „gândirii biblice” ce reprezintă ghidul vieții unui creștin. Iar începutul acestui efort este studiul biblic, un act spiritual indispensabil unei vieți creștine autentice.
Leave a Reply